FC România (Anglia)
Clubul de fotbal al românilor din Londra a fost înfiinţat în 2006, fiind introdusă iniţial în Liga a 16-a, una din cele 21 ale sistemului fotbalistic englez. După şase ani în care au reuşit promovare după promovare, compatrioţii noştrii evoluează în Middlesex County Football League (Liga a 11-a), dar aspiră să promoveze în eşalonul imediat superior, ceea ce le-ar permite să se înscrie în FA CUP (Cupa Angliei), unde ar avea asigurată o sumă de bani din partea Federaţiei Engleze de Fotbal. Ionuţ Vintilă e un târgovişean de 32 de ani, care a venit cu ideea constituirii acestui club, după ce în România a jucat la Chindia Târgovişte, iar la juniori a fost coleg cu Laurenţiu Reghecampf şi Sică Bârdeş. „Am început în 2006, de la zero. De atunci am selecţionat, în funcţie de caracter, foşti jucători care jucaseră în România în primele trei ligi şi am ajuns acum la un lot competitiv de 18 jucători. Ne antrenăm de două ori pe săptămână, după serviciu, iar sâmbătă după-amiază avem meci. Am câştigat deja respectul celor din comunitate, care vin în număr din ce în ce mai mare la partidele noastre”, spune Ionuţ. Din punct de vedere juridic, echipa este afiliată la “The FA” (Federația Engleză de Fotbal). Timp de cinci ani echipa a fost susţinută de jucători, dar, începând din 2011, ea este sponsorizată de companiile Conarg LTD şi Lyca Mobile. Cel mai cunoscut fotbalist din lot e Florin Palecaci, care a evoluat la Gloria Bistriţa, Progresul sau Unirea Urziceni, în timp ce antrenor e Victor Glăvan, fost jucător în prima divizie la Victoria, Inter Sibiu şi Flacăra Moreni. Pentru puţin timp, la FC România a jucat şi Adrian Pătulea, actualul atacant al Farului constanţa (Liga a II-a din România).
Sport London e Benfica (Anglia)
Aceasta e gruparea portughezilor din Anglia şi a fost înfiinţată în 1981, de câţiva emigranţi suporteri ai clubului Sport Lisboa e Benfica. ”Roş-albii” au ajuns până în Liga a 10-a engleză, dar s-a dizolvat în anul 2010, din cauza problemelor financiare, care au dus la rechiziţionarea sediului de către bancă. Ulterior, Benfica britanică a fost înscrisă în campionatul de futsal FA Futsal Fives Middlesex, fiind neînvinşi în anul 2012.
FC Hakoah (Elveţia)
Clubul a luat fiinţă în 1921, fiind clubul de fotbal al evreilor din Zurich. Hakoah evoluează pe arena Sportamt Stadt Zürich, cu o capacitate de 100 de locuri. De-a lungul timpului, în Ligii a 5-a elveţiene ei au înfruntat mai multe echipe ale emigranţilor: F.C. Stade Marocain (marocani), FC Srbija ZH (sârbi), NK Croatia Bietigheim (croaţi) şi FC Mezopotamya (irakieni).
FBK Balkan (Suedia)
Clubul suedez a fost fondat în 1962, în suburbiile oraşului Malmö, şi reuneşte mai mulţi emigranţi din zona Balcanilor sau urmaşi ai lor, în special din ţările ex-iugoslave. ”Balcanicii” evolează în Liga a 4-a şi i-a format de-a lungul anilor pe Zlatan Ibrahimovici (Ajax, Juventus, Inter Milano, FC Barcelona, AC Milan), Goran Slavkovski (Inter Milano, Sheffield United, Bochum) sau Valentino Lai (Venezia, Palermo, Apollon Limassol). În 2009, micuţul club a primit 144.000 de euro, taxă de formare, în urma transferului de 66 de milioane de euro al lui Ibraimovici la FC Barcelona. De asemenea, jucătorul a donat mai multe rânduri de echipament sportiv de calitate. În ligile inferioare din Suediei îşi desfăşoară activitatea numeroase alte echipe formate aproape total din migranţi: Assyriska Föremingen (asirieni), Syrianka IF Kerburan (asirieni), Valsta Syrianska IF (sirieni) sau Assyriska Batkirka FF (asirieni).
Imigranţii, o cincime din populaţia Germaniei
În Germania, există 15 milioane de imigranţi sau de urmaşi ai lor, adică o cincime din populaţia de 82 de milioane. Nu este astfel de mirare că în lotul deplasat la Euro 2012, şapte din cei 23 de fotbalişti au origini în afara graniţelor Germaniei: Jerome Boateng (Ghana), Ilkay Gundogan (Turcia), Sami Khedira (Tunisia), Mesut Ozil (Turcia), Lukas Podolski (Polonia), Miroslav Klose (Polonia) şi Mario Gomez (Spania). La Campionatul European din acest an, 13 din cei 23 de fotbalişti ai Franţei sunt descendenţi de imigranţi, aceasta fiind echipa cu cei mai mulţi jucători cu alte origini decât ale naţiunii pe care o reprezintă din această competiţie.