Alexandra a venit pe lume pe 27 august 1985, la Vaslui, la numai trei luni după ce tatăl său, Nicolae, fugise în SUA din România comunistă. Reîntregirea familiei Nechita s-a realizat după doi ani, când micuţa Alexandra şi mama sa, Viorica, au ajuns şi ele în California. Tot atunci, Alexandra începuse să se joace cu pensula, iar la vârsta de cinci ani cu acuarelele.
Când a împlinit 8 ani, Alexandra îşi expune deja lucrările în prima expoziţie personală. Tablourile sale, inspirate din stilul inconfundabil al lui Pablo Picasso, i-au adus şi supranumele de ”micuţa Picasso” dar şi recunoaşterea în lumea artistică americană. A deschis tot mai multe expoziţii şi a fost invitată la emisiuni TV, printre care şi la celebra ”Oprah Winfrey Show”. De când a devenit celebră, a făcut şi câteva vizite în România. Ultima oară a venit în ţară chiar în acest an, când a anunţat că a vândut un tablou, unui colecţionar particular, cu 400.000 de dolari.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Viva.ro
S-a vorbit mult timp despre menajera familiei Prigoană, dar acum Adriana Bahmuțeanu și-a ieșit din fire și a spus tot ce știe: "E un fel de cap al răutăților! A încercat în nenumărate rânduri...". Toți au rămas mască mai ales când au auzit acest amănunt: "Este complice..."-
Libertateapentrufemei.ro
Cine sunt și cu ce se ocupă copiii lui Mircea Diaconu. Fiica îi seamănă leit. Din păcate, actorul s-a stins cu un mare regret legat de Victor, fiul lui
FANATIK.RO
De miercuri, 18 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii intră sub protecție îngerească. Nu le mai atinge niciun ghinion până la finalul anului
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Unica.ro
Cristina Cioran, adevărul despre sarcina la 47 de ani, cu bărbatul împotriva căruia a cerut ordin de protecție. 'Băi, nene, acum înțelegeți?'
Observatornews.ro
Mesajul emoționant al lui Mario, copilul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat la aquapark: "Mulţumesc că v-aţi rugat la Dumnezeu pentru mine"
HOROSCOP
Horoscop 18 decembrie 2024. Scorpionii ar fi bine să-și tempereze de bunăvoie orice pornire autoritară, înainte de a se aprinde vreun conflict