In fiecare an, staţiunea Costineşti găzduieşte “Miss Shakti”, un spectacol ciudat, condimentat cu adevărate scene porno, organizat de adepţii MISA. Reporterii Libertăţii au intrat în posesia unor fotografii incredibile de la un asemenea eveniment.

4507-285233-toate.jpg
Prezenţă scenică – Goale puşcă, frumoasele MISA au defilat pe scenă, ţinându-se de mâini, în faţa juriului şi a spectatorilor prezenţi în tabăra de la Costineşti

4507-285082-1.jpg
Spontaneitate – Aspirantele la titlul de miss au mimat poziţii sexuale
4507-285083-2.jpg
Dans Tinerele şi-au demonstrat talentul artistic dansân
4507-285092-3.jpg
Feminitate – Spre deliciul spectatorilor, fetele au dansat lasciv
4507-285093-4.jpg
Inteligenţă – Una dintre concurente (stânga), la proba de inteligenţă, alături de cei doi prezentatori

4507-285077-0203dans.jpg

Dacă divele care participă la concursuri de frumuseţe trebuie să treacă probe de cunoştinţe generale sau cele în care defilează în costum de baie şi în rochie de seară, aspirantele MISA la titlul de “Miss Shakti” (n.r., zeiţă, în hindusă) îşi etalează frumuseţea cu care le-a înzestrat natura plimbându- se în faţa publicului, pe scenă, goale puşcă. Fostă membră a Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), Cecilia, o româncă stabilită în Germania, a asistat, în urmă cu câţiva ani, la un astfel de spectacol încărcat de erotism.

Cum a ajuns în faliment o fabrică veche de 100 de ani, care putea produce 10 milioane de perechi de șosete pe an. „Era o activitate uriașă, în trei schimburi”
Recomandări
Cum a ajuns în faliment o fabrică veche de 100 de ani, care putea produce 10 milioane de perechi de șosete pe an. „Era o activitate uriașă, în trei schimburi”

Femeia, care pe atunci era instructor de yoga în mişcarea condusă de Gregorian Bivolaru, a făcut pentru Libertatea dezvăluiri incredibile despre concursul de frumuseţe organizat în fiecare an la malul Mării Negre.

Au participat peste 100 de fete

“Am asistat, la Costineşti, la Concursul Miss Shakti. Competiţia a durat şapte zile. Erau peste 100 de concurente, iar pe parcurs au tot fost eliminate dintre ele. Tinerele care participă trebuie să treacă probe de prezenţă scenică, de prezentare personală, de memorie şi de inteligenţă, de atenţie, de dans şi de feminitate, de creativitate şi de spontaneitate”, ne-a povestit Cecilia. Mai mult, femeia susţine că, din concursul-maraton de la Costineşti nu lipsesc nici scenele erotice.

Tinerele care vor să devină “Miss Shakti” trebuie să îşi demonstreze talentul de dansatoare la bară, să se masturbeze şi chiar să urineze în faţa publicului. Toate aceste show-uri porno, dedicate gurului Gregorian Bivolaru, sunt filmate.

«Guru» a scăpat de condamnare

4507-285231-sevopseste.jpg
Creativitate – Preşedintele juriului “Miss Shakti”, Gregorian Bivolaru, a studiat cu atenţie o concurentă în timp ce aceasta îşi picta sânii. Scenele erotice erau filmate (medalion)

Vladimir Putin refuză armistițiul și pune condiții pentru pace: „Există nuanțe”
Recomandări
Vladimir Putin refuză armistițiul și pune condiții pentru pace: „Există nuanțe”

Un personaj controversat, Gregorian Bivolaru a fost bănuit, de-a lungul timpului, că ar fi autorul a numeroase infracţiuni. Corupţie sexuală, act sexual cu minori şi perversiuni sexuale sunt doar câteva dintre acuzaţiile care i-au fost aduse, în ultimii ani, liderului spiritual al MISA. În aprilie, anul acesta, judecătorii sibieni l-au achitat pe “Guru”, refugiat din 2005 în Suedia, în dosarul în care acesta era cercetat pentru infracţiuni sexuale, întrucât faptele sale s-au prescris.

Tabără a yoghinilor la Costineşti

Săptămâna aceasta, la Costineşti, se desfăşoară tabăra de vară a Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut. Liderul grupării, Gregorian Bivolaru, nu va fi prezent, dar le va transmite un mesaj din Suedia adepţilor printr-un apropiat.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
Libertateapentrufemei.ro
Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
Bolojan, surprins de „crisparea colegilor”, în primele zile la Cotroceni: „Toată lumea sărea în picioare când treceam. Așa era obiceiul”
Adevarul.ro
Bolojan, surprins de „crisparea colegilor”, în primele zile la Cotroceni: „Toată lumea sărea în picioare când treceam. Așa era obiceiul”
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Elle.ro
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Când primesc pensionarii primul ajutor de 400 de lei. Iancu Guda: Mai mult nu se putea face
Observatornews.ro
Când primesc pensionarii primul ajutor de 400 de lei. Iancu Guda: Mai mult nu se putea face
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI