Vreme foarte rece zilele următoare

Directorul ANM a avertizat ieri în şedinţa Comandamentului de Urgenţă că zilele următoare se vor înregistra temperaturi mai mici decât cele obişnuite pentru această perioadă. “Până la jumătatea săptămânii viitoare, temperaturile sunt destul de scăzute în comparaţie cu normele climatologice. S-au înregistrat scăderi şi de 20 de grade”, a precizat Ion Sandu.

Copacii doborâţi de furtună au distrus zeci de maşini

Frigul a-ngheţat petrecerile câmpeneşti
Vremea rea şi-a făcut simţită prezenţa încă din noaptea de sâmbătă spre duminică. Vântul deosebit de puternic, care a atins, spun meteorologii, chiar şi viteze de 75 km/h, a făcut ravagii şi în Capitală, unde pompierii au primit 60 de solicitări în 24 de ore. Zeci de maşini au fost distruse de copacii căzuţi peste ele, pagubele înregistrate fiind însemnate. Din fericire însă, nici un om nu a fost rănit.

Pustiu la munte, furtună la mare

Avertizările de vremea rea emise de meteorologi au făcut ca mulţi turişti să rămână acasă weekendul acesta, astfel că în Poiana Braşov, străzile şi parcările hotelurilor erau ieri pustii. Specialiştii au anunţat ieri că vântul va continua să prezinte intensificări în sud-estul ţării şi pe crestele montane.
În Poiana Brașov nu era nici țipenie de om
Frigul a-ngheţat petrecerile câmpeneşti
Vântul puternic a fost prezent ieri şi pe Litoral, unde apa mării a fost extrem de agitată, iar valurile s-au izbit puternic de faleză în zona Cazinoului din Constanţa. Câţiva localnici s-au încumetat să se apropie de apă pentru a surprinde în fotografii natura dezlănţuită.
Falezele au fost măturate ieri de valurile uriașe
Frigul a-ngheţat petrecerile câmpeneşti

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Cifrele reușitei. Mihai Voropchievici dezvăluie, la final de an, compatibilitatea numerelor de destin pentru 2025
FANATIK.RO
Cifrele reușitei. Mihai Voropchievici dezvăluie, la final de an, compatibilitatea numerelor de destin pentru 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Facturile la energie, plafonate până la 1 aprilie. Cine sunt românii care vor avea facturi mai mici cu 30-35%
Observatornews.ro
Facturile la energie, plafonate până la 1 aprilie. Cine sunt românii care vor avea facturi mai mici cu 30-35%
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI