Se apropie alegerile locale. E prima etapa de reasezare a partidelor pe grila politica a tarii. Se pare ca e mai importanta chiar decat parlamentarele, care vor configura urmatorul guvern. Pentru ca viitorii presedinti ai consiliilor judetene, mai ales daca vor avea de partea lor suficienti consilieri, vor fi mult mai puternici decat ministrii. Practic, vor deveni personajele care vor avea in mana cutitul si, de asta-data, o paine mare si proaspata. Explicatia e cat se poate de simpla. Incepand din acest an, in tara vor intra, totusi, fondurile UE. Destinate in primul rand dezvoltarii regionale, sustinerii unor proiecte de interes local, deci judetean. Sigur, proiectele vor fi avizate guvernamental, dar fondurile vor fi acordate direct si explicit judetelor. Si e vorba de miliarde de euro. Care vor fi proiectele ce vor fi astfel finantate? Cele ce vor trece de pixul presedintelui consiliului judetean.
Fara indoiala, UE va supraveghea modul de cheltuire a banilor sai, va interveni in cazul unor deturnari grosolane. Dar cine poate sa nege necesitatea modernizarii unei sosele, care doar intamplator trece pe langa un palc de vile, inaintea repararii unor drumuri ce duc la un sat uitat de lume? Si cine va atribui firmelor realizarea proiectelor? Borcanul cu miere sta sa i se scoata capacul. Partidele si-au pregatit deja lingurile. Au si anuntat ca pentru posturile locale isi arunca in lupta greii, care pana acum au vegetat si s-au ingrasat la centru. Personaje ultracunoscute, de la parlamentari la europarlamentari si chiar la actuali ministri, au fost brusc cuprinse de dorul tinuturilor natale, unde vor sa revina ca presedinti de consilii judetene. Pentru posturile de primari se vor bate tot nume grele. Oferta de bani e mare, dar pofta si mai mare.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!