Băiatul suferea de multiple afecţiuni ale inimii, motiv pentru care a şi fost înscris la o şcoală specială din Arad, acolo unde l-a cunoscut şi ministrul Funeriu care s-a mirat că micuţul e la o şcoală pentru cei cu dizabilităţi, întrucât Paul nu arăta că ar fi o persoană cu handicap fizic.„Domnul ministru l-a văzut pe Paul şi a observat că nu are nicio problemă vizibilă şi l-a întrebat ce caută la şcoala specială. Copilul a spus că are probleme cu inimioara. Impresionat domnul ministrul ne-a cerut detalii şi ne-a promis că ne ajută“, a povestit mama băiatului.Operaţia, a costat 15.000 de lei şi a fost suportată integral de Funeriu, a fost un succes,iar acum Paul Adrian urmează un tratament de recuperare, iar din toamnă va putea merge la o şcoală normală.„Vom fi veşnic recunoscători domnului ministru pentru ceea ce a făcut pentru noi. Nu ştim ce am fi făcut fără ajutorul lui. Am decis să facem public gestul său pentru a-i mulţumi în felul acesta pentru generozitatea lui”, a declarat mama lui Paul.Ministrul nu a dorit să comenteze gestul făcut, el spunând doar că nu vrea să implice acţiunile sale private cu activitatea sa de şef al educaţiei.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor