Primarul din Voluntari i-a făcut o surpriză de proporţii soţiei sale, înainte de Paşte, amenajând camerele micuţului. “Florin mi-a făcut această surpriză în Joia Mare şi a mobilat integral cele două camere ale lui Petru David (dormitorul şi camera de joacă). Mobilierul din lemn masiv este acoperit cu vopsea nontoxică pe bază de apă şi a costat 3.000 de euro. Am fost surprinsă că Florin s-a gândit la absolut tot, inclusiv la măsuţa de înfăşat, cădiţă, landou, leagăn, ţarc pentru joacă, etc. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost faptul că Florin a aşezat icoane şi flori în camera micuţului”, ne-a spus vedeta.
Prezentatoarea TV va naşte luna viitoare primul copil al cuplului, un băieţel. Atât Gabi Firea, cât şi Florentin Pandele mai au şi alţi copii din căsătorii anterioare.

De Paşte, băiatul lui Brancu a spus «mama»

Prima sărbătoare de Paşte din viaţa lui Tudor, fiul Oanei Turcu şi al lui Cristi Brancu, a fost un prilej de continuă bucurie pentru celebrii soţi. Bebeluşul i-a oferit Oanei cel mai frumos cadou, după slujba de Înviere, spunându-i pentru prima dată “mama”. “Este primul cuvânt spus, lucru care a adus lacrimi de bucurie în ochii noştri! La masa de Paşte, Tudor a ciocnit un ou vopsit împreună cu mine. Şi pentru că i-a plăcut jocul, bebeluşul a repetat faza cu toate ouăle din coşuleţ. Satisfăcut de ispravă, Tudor a tras o tură prin casă, susţinut de naşa lui, Mirela Albu”, ne-a zis Cristi Brancu.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul care a incendiat Palatul Parlamentului a fost prins într-un hotel din București. Se întorsese recent din Italia
Știrileprotv.ro
Bărbatul care a incendiat Palatul Parlamentului a fost prins într-un hotel din București. Se întorsese recent din Italia
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Ce a putut să găsească un bărbat într-o cameră ascunsă din podul casei. ”Erau acolo din anii ’60”
FANATIK.RO
Ce a putut să găsească un bărbat într-o cameră ascunsă din podul casei. ”Erau acolo din anii ’60”
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
GSP.RO
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
Amenzi usturătoare pentru șoferii care nu au aceste obiecte în mașină. Ce spune Codul Rutier de fapt
FANATIK.RO
Amenzi usturătoare pentru șoferii care nu au aceste obiecte în mașină. Ce spune Codul Rutier de fapt
Raluca Bădulescu și-a făcut cont pe OnlyFans. Cum pozează vedeta pe site-ul pentru adulți. Imagini necenzurate / FOTO
Unica.ro
Raluca Bădulescu și-a făcut cont pe OnlyFans. Cum pozează vedeta pe site-ul pentru adulți. Imagini necenzurate / FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Rată de 700 de lei la un credit de 25.000 de lei. Cât poate scădea după refinanţare
Observatornews.ro
Rată de 700 de lei la un credit de 25.000 de lei. Cât poate scădea după refinanţare
Horoscop 18 septembrie 2024. Racii este bine să nu se lase în voia emoțiilor mai intense decât de obicei, dar nici să nu exagereze cu rațiunea
HOROSCOP
Horoscop 18 septembrie 2024. Racii este bine să nu se lase în voia emoțiilor mai intense decât de obicei, dar nici să nu exagereze cu rațiunea

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI