Gabi Tamaş a intrat iarăşi în bucluc din cauza alcoolului. Fundaşul român a ieşit duminică în oraş cu rapidistul Daniel Pancu, un alt prieten al paharului, dar şi cu mai mulţi amici. După ce au consumat câteva sticle cu vin, Pancu s-a ales cu nişte vânătăi în urma unui contact fizic cu Tamaş.
Deşi s-a zvonit că acesta din urmă a sărit la bătaie, Pancone a avut altă explicaţie pentru faptul că a fost “şifonat”. “Ne-am întâlnit întâmplător într-un local şi am început să discutăm despre duelurile la cap. Mai euforic, Gabi a ţinut să-mi arate cum sunt duelurile la cap din campionatul Angliei. Din nefericire, în săritură, m-a lovit cu cotul în nas şi-n ochi. Mi-a spart un vas de sânge în nas, dar am scăpat fără fractură. Nu stiu de ce se face atâta tam-tam”, a declarat Pancu pentru Mediafax.
Contractul cu CFR Cluj, în pericol
Scandalul pică cum nu se poate mai prost pentru Tamaş. Asta, deoarece românul a fost pus pe liber de gruparea engleză West Bromwich Albion, ai cărei şefi nu au fost mulţumiţi de randamentul său.
În aceste condiţii, Gabi spera să semneze cât mai repede cu CFR Cluj. Numai că oficialii ardelenilor s-ar putea să-i închidă uşa-n nas la aflarea veştii că fundaşul român a rămas mai prieten cu paharul decât cu fotbalul.
Fotomontaj GSP
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!