Potrivit legii, singurul organism apt să analizeze lucrările demnitarilor este Consiliul Național de Etică. Numai că ieri Marian Popescu, şeful comisiei care este un fost consilier al lui Traian Băsescu,, a anunţat că va verifica lucrarea pentru a vedea dacă există ceva în neregulă. Analizarea unor lucrări științifice elaborate și susținute de persoane cu funcții de demnitate publică revine exclusiv, potrivit legii, Consiliului Național de Etică. ~Se exceptează de la prevederile alin. (1) lit. a) sesizările sau contestaţiile care vizează conducători de instituţii şi unităţi de cercetare-dezvoltare ori de instituţii publice, membri ai consiliilor de administraţie, ai comitetelor de direcţie, ai consiliilor ştiinţifice sau ai comisiilor de etică ale instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare ori persoane cu funcţii de demnitate publică, care sunt analizate direct de Consiliul Naţional de Etică~, potrivit Legii 206/2004, modificată prin OG 28/2011.
Ministrul Gabriel Oprea l-a avut ca îndrumător pentru elaborarea lucrării de doctorat, în perioada 1996-2000, pe celebrul profesor de drept Ion Neagu, din învățăturile căruia doctorandul a citat în lucrarea sa. Culmea este că nici măcar profesorul îndrumător nu s-a plâns că a fost plagiat.
Între timp, pe fir a intrat şi Ioan Sârbu, fostul şef al Direcţiei Medicale din MapN, pe care Oprea l-a dat afară când era ministru al Apărării pentru neregulile din instituţie. Sârbu, se pare tot un apropiat al fostului preşedintelui Traian Băsescu, i-a făcut plângere demnitarului la ANI pentru că ar fi ascuns o parte din avere, lucru infirmat de inspectorii de integritate. Fostul şef al Direcţiei Medicale e acuzat, de altfel, de DNA, de abuz în serviciu în formă continuată şi e cel care a făcut rost de teza de doctorat şi a declanşat tot acest scandal. De altfel, de-a lungul anilor, numele ofiţerului făcut la apelul bocancilor din brancardier general, a fost implicat în mai multe scandaluri. Soţia sa, Manuela, de profesie avocat, ar fi scris o carte împreună cu Alina Gorghiu, co-preşedintele PNL care, la rându-i, e şi ea acuzată de plagiat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_c68d6b3c91e13cc99af6191c836bb7a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f09e0e4b568a46ca371da6f89e80fb3f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d0757f8fb2c92ac3d7a6ada21fe8ecf4.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_1072624cdd4d4bf36bd004e8aadd5305.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_723ca514dc8e74f36c3d22df13c4bbba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_9262cb220da9665332a12b7a96868828.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_147f89dbbdb48f4e77448fd866821265.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_14a397baf51064a650b0bf975d7b0d2b.jpg)