Furculiţa digitală
Să fii “bucătarul-şef” la un simplu grătar presupune o mare responsabilitate: o singură dată e suficient să dai greş cu friptura şi prietenii se vor plânge neîncetat. Cea mai inteligentă alegere e să foloseşti furculiţa cu termometru. În doar trei secunde îţi arată temperatura cărnii şi indică în ce măsură e prăjită în funcţie de tipul acesteia. Preţ: 79.99 lei ( www.smuff.ro)
Sirena de la uşă
Dacă te întrebi la ce este util acest gadget, îţi spunem noi. Cum hoţi sunt la tot pasul, e bine să iei măsuri. De multe ori ţi se întâmplă să laşi uşa deschisă… mai ales dacă eşti în casa de vacanţă sau la ţară. Dar şi dacă o încui şi cineva reuşeşte s-o deschidă, va avea o surpriză neplăcută. Acest stopper se bagă sub uşă, iar atunci când cineva deschide uşa va porni alarma cu un sunet de 120 de decibeli. Curiosul se va speria sigur şi va renunţa la gândurile necurate. Preţ 35 de lei (www.gadgetworld.ro)
Cântarul electronic de bagaje Balanzza
Mulţi dintre noi suntem conştiincioşi şi precauţi când vine vorba de bani. De exemplu, când ne pregătim pentru o călătorie cu avionul, ne cântărim încă de acasă bagajele, pentru ca la aeroport să nu ne ia prin surprindere taxa pentru excesul de greutate. În acest scop a fost conceput cântarul de bagaje Balanzza, un gadget mic, uşor şi practic, pe care îl putem lua cu noi fără grijă, ca şi la întoarcerea din călătorie să ne putem asigura înainte de “check point” de faptul că nu avem kilograme în plus… cel puţin în bagaje. Preţ: 125 lei (www.smuff.ro)
Mother Sen. Se
Pare o jucărie, dar este de-a dreptul o menajeră robotizată şi un paznic al casei. Sesisează şi dă alarma dacă nu ai închis bine frigiderul, dacă ai lăsat apa deschisă la robinet, îţi aminteşte să-ţi iei medicamentele sau să te speli pe dinţi. De asemenea, dă alarma la poliţie dacă în casă intră cineva care nu ştie parola familiei. Preţ: 1.300 de lei (www.smagets.ro)
Parrot Flower Power
Acest gadget face furori printre iubitorii de flori. Dispozitivul din plastic se înfige în pământul din ghiveci şi, prin intermediul unei aplicaţii de pe smartphone, eşti tot timpul la curent cu starea plantelor tale: dacă trebuie udate, dacă au nevoie de îngrăşământ sau de lumină. Preţ: 219 lei ( www.smagets.ro)
Eyenimal Petcam
Probabil că te-ai întrebat de multe ori oare ce surpriză îţi pregăteşte prietenul mic cu blană în timp ce eşti plecat de acasă sau unde merge când cutreieră pur şi simplu locurile lui preferate? Ei bine, acum putem afla ce se întâmplă în viaţa lor secretă! Nu trebuie decât să ataşezi această cameră video digitală de zgarda animăluţului şi vei afla totul. Este destul de mică şi uşoară pentru majoritatea raselor de pisici şi câini şi este şi extrem de rezistentă în cazul în care e lovită sau zgâriată. Preţ: 398 de lei (www.smuff.ro)
Bluetooth Smart Bulb RGB
Fără electricieni sau panouri de control urâte. Doar înlocuieşte becurile obişnuite cu acestea inteligente şi gata. Odată instalat, se conectează cu uşurinţă la sistemul Wi-Fi şi apoi îţi vei crea atmosfera pe care o doreşti. Poţi să schimbi culoarea şi intensitatea luminii, precum şi scenele ilustrate în aplicaţie foarte uşor. Poţi selecta culoarea preferată din mai mult de un milion de nuanţe! În plus, creează setările de lumină bazate pe fotografiile tale preferate. Preţ: 179 de lei (www.smagets.ro)
Withings Aura
Un sistem inteligent de monitorizare şi îmbunătăţire a somnului – are programe dedicate pentru somn şi trezire, o tehnologie de lumină validată ştiinţific, un sistem de trezire inteligent, care asigură trezirea în cel mai bun moment al ciclului de somn, un senzor avansat pentru monitorizarea somnului şi un device ce se poziţionează sub saltea cu senzor de mediu. Withings Aura este un sistem activ bine gândit şi proiectat atât pentru monitorizarea, cât şi pentru îmbunătăţirea calităţii somnului. Tehnologia noastră combină un senzor de somn fără contact, ascuns sub saltea, o lumină activă şi un sunet într-un device pentru pat şi o aplicaţie pentru smartphone. Preţ: 1.390 lei (www.smagets.ro)
Aşteptăm întrebări şi sugestii la adresa de e-mail tehnologie@libertatea.ro