Pistolarul din Militari – aşa cum este cunoscut Mihai Gustin Chiriţă – a fost eliberat după ce instanţa a uitat să ia în discuţie, la ultimul termen al procesului, prelungirea arestării preventive. Cu toate că procurorul de şedinţă a cerut la termenul din 2 februarie ca pistolarul Chiriţă să rămână în arest, instanţa nu s-a pronunţat, sub nici o formă, asupra acestui aspect, ce a fost omis în Încheierea (Minuta) de şedinţă. Astfel, Penitenciarul Rahova s-a văzut nevoit să îl elibereze pe Mihai Gustin Chiriţă, în data de 11 februarie. Asta, deoarece mandatul de arestare emis pe numele lui pentru 60 de zile, la termenul anterior al procesului, cel din decembrie 2014, a expirat.
Trei persoane au fost împuşcate
Mario Chiriţă – aşa cum mai este cunoscut pistolarul – a împuşcat trei persoane, pe 23 noiembrie 2013, în faţa unui supermarket din cartierul bucureştean Militari, cu o armă cu bile de cauciuc. Una dintre victime, Daniela Borz, care atunci avea 23 de ani, a fost împuşcată în cap, de la o distanţă de doar 10-15 centimetri, astfel că şi-a pierdut, definitiv, un ochi. Scandalul s-a iscat după ce tatăl tinerei le atrăsese atenţia celor două surori ale pistolarului că nu au stat la coadă în magazin, ci s-au băgat în faţă. Chiriţă a mai tras şi către alte două persoane care încercau să aplaneze conflictul. l
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro