Ceea ce pare însă o distracţie sau locul de muncă ideal nu e tocmai aşa… “Toţi care vin să lucreze aici, fără excepţie, cred că îi aşteaptă raiul pe pământ! Dar în scurt timp îşi dau seama că trebuie să respecte un program strict, că se lucrează pe proiecte de la care nu se pot abate, ce să mai… nu e deloc o joacă!”, a explicat pentru Libertatea.ro Nicuşor Cojocaru, din Tecuci, de 27 de ani, team leader la Gameloft, cel mai important dezvoltator de jocuri pentru dispozitive mobile de ultimă generaţie şi console (Apple iPad, iPhone, Nintendo DSI, Playstation Portable, XBOX 360, Playstation 3, Nintendo Wii).
”N-ai timp să te distrezi”
Nici Nicuşor nu a fost o excepţie! Şi el a crezut că e vorba doar de o joacă, atunci când şi-a început cariera în acest domeniu. „M-am angajat aici acum şase ani, pe vremea când eram student la Politehnică. Voiam un loc de muncă, iar atunci cand un prieten mi-a povestit că poţi să iei bani pentru simplul fapt că te joci, am aplicat imediat! La scurt timp după angajare visul mi-a fost spulberat. N-ai timp sa te distrezi, iar lucrurile sunt foarte serioase”, ne-a povestit tânărul.
La un an de la angajare a ajuns să aibă în subordine o mică echipă, de cinci oameni, iar acum coordoneaza întrega echipa de testare pentru iPhone din Bucuresti, adică peste o sută de oameni.
Ca să te angajezi ca game tester nu îţi trebuie o „şcoală” anume. Condiţia de bază este să cunoşti limba engleză. Şi asta pentru că toate problemele care sunt detectate în timpul testării trebuie cuprinse în nişte rapoarte amănunţite, redactate în limba engleză.
Angajaţii sunt obligaţi să ţină secret jocul la care lucrează şi absolut orice detalii legate de grafică. Etapele unei testări sunt prinse în proiecte care se pot desfăşura pe durata a câteva zile, iar în unele cazuri pot dura luni.
După ce e creat, sau mai bine zis ”pornit” de game designeri, jocul ajunge la graficieni şi la programatori, care îl dezvoltă. Fiecare etapă este trimisă la testare – care se poate face pe telefon, tabletă sau consolă – pentru identificarea eventualelor erori.
Un începător în testare primeşte între 250 şi 500 de euro pe lună. După un an, cei care avansează, şi trec la următorul nivel, ori programatorii au lefuri cuprinse între 700 şi 2.000 de euro pe lună. Din cei 530 de angajaţi ai Gameloft Romania, doar 5% sunt fete.
Fotografii: Gabriel Pătruț
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro