Okan Yalabik, cel care îi dă viaţă personajului Paşa Ibrahim, ştie exact ce vrea de la o femeie, aşa că iubita lui se poate considera norocoasă că întruneşte toate aceste calităţi.
“Atitudinea unei femei mă atrage foarte mult. Pentru mine, femeia nu trebuie să aibă o frumuseţe «de revistă», fără de greşeală. Mie îmi plac femeile care sunt delicate, cu o atitudine interesantă, cu părul lung. Nu suport să fie pisăloagă. Din fericire, am nimerit foarte bine”, ne-a spus Okan, care crede cu tărie în dragostea la prima vedere: “Între mine şi iubita mea a fost dragoste la prima vedere”.
Îi plac senzaţiile tari
De când joacă în “Suleyman Magnificul”, viaţa lui s-a schimbat: “Întotdeauna mi-am dorit să fiu actor şi fiecare rol pe care l-am jucat m-a onorat. De când am fost cooptat în echipa serialului, interpretând rolul Paşei Ibrahim, viaţa mea a avut o direcţie ascendentă, care mă împlineşte din punct de vedere profesional. «Suleyman Magnificul » reprezintă o identitate aparte şi este fermecător să dai viaţă unuia dintre eroii acelei perioade. Rolul Paşei Ibrahim mi-a sporit popularitatea şi încrederea în mine, ca actor. Cu toate acestea, nu mă consider o vedetă”.
Spune că i-ar plăcea să încerce experienţe noi, precum sporturile nautice: “Mi-aş dori să experimentez kitesurfing şi wakeboarding, dar ştiu că necesită mult timp de pregătire”.
Okan are şi un mesaj pentru fanii din România: “Sprijinul şi admiraţia dumneavoastră mă bucură foarte mult. Vă doresc tot binele din lume şi sper să ne urmăriţi în continuare, cu aceeaşi bucurie!”.
Fanii serialului pot achizitiona primul sezon al serialului „Suleyman Magnificul – Sub domnia iubirii” intr-o colectie speciala, pe DVD, in fiecare miercuri, incepand de astazi, exclusiv cu ziarul Libertatea, la pretul de 9,99 lei un DVD. Dacă l-ai pierdut miercuri cu ziarul, poţi găsi DVD-ul în fiecare zi, la chioşc.
Pe un singur DVD sunt inregistrate 2 episoade din primul sezon al serialului.
Cauta astazi, la chioscuri, primul dintre cele 12 DVD-uri cu sezonul 1 al serialului „Suleyman Magnificul – Sub domnia iubirii”! Se distribuie exclusiv cu ziarul Libertatea.
Asigura-te ca primesti DVD-urile cu inelul de originalitate si poti castiga o excursie in Turcia!
Ce sistem electoral a generat un parlament fără opoziție?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Unde există un sistem electoral care permite unui singur alegător să voteze de două ori pentru același scrutin?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care a fost singurul stat african care a trecut de la independență la democrație fără a experimenta o perioadă de regim autoritar?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Când au apărut primele restricții electorale (atestate istoric) bazate pe vârstă minimă?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Când a avut loc prima dezbatere prezidențială televizată din istorie?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Viva.ro
Ilie Bolojan a numit-o în funcție! O figură discretă, dar apreciată de o mare parte a românilor, apare acum în centrul puterii, după decizia luată de președintele interimar. Val de reacții
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Adevarul.ro
Blackoutul din Peninsul Iberică este doar începutul. „Noul Nostradamus” avertizează asupra unui colaps digital global: „Evitați marile centre urbane”
Elle.ro
Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Observatornews.ro
Imagini dramatice filmate la scurt timp după tragedia cu doi frăţiori morţi în Huedin: "Acolo au picat în apă. Amândoi copiii!"
HOROSCOP
Horoscop 30 aprilie 2025. Fecioarele au în față o zi care vine cu provocări ce nu se vor limita la nivelul vorbelor, dar vor veni pe această cale