O adevărată legendă a aviaţiei româneşti, în al doilea Război Mondial, Generalul Ioan Dicezare era ultimul supravieţuitor al Grupului de Vânătoare 7 care a luptat pe fronyl de est până la Stalingrad. „A avut peste 500 de misiuni de luptă şi a reputat 16 victorii certe şi trei probabile”, notează pilotul şi realizatorul de documentare Mihai Grecea. Pe pagina aşilor aviaţiei din al doilea Război Mondial, Dicezare e notat ca al patrulea pilot de vânătoare, cu 40 de victorii omologate. A primit distincţii importante precum Cavaler al Ordinului Mihai Viteazu, clasa a III-a, Virtutea Aeronautică şi Crucea de Fier germană.
Atunci când un pilot moare se spune că „Escadrila din ceruri a mai chemat un înger”. Peste doar două zile, la 12 august ar fi împlinit 96 de ani. Dumnezeu să-l odihnească!
Sursa foto: worldwar2.ro, ww2aircraft.net, Mihai Grecea
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Viva.ro
Adevărul neștiut despre divorțul dintre Victor Ponta și Daciana Sârbu: "E supărată pe mine. Eu nu sunt...”. De nebănuit în ce relații este cu copiii lui"
Libertateapentrufemei.ro
O recunoști? A fost soția unui mare actor român, a suferit enorm după divorț, dar acum s-a reinventat! După lacrimi vin și zâmbete, și-a schimbat viața la 55 de ani. Felicitări, doamnă, să fie într-un ceas bun!
Adevarul.ro
Putin s-a făcut de râs încercând să ironizeze puterea economică a Occidentulu. „Nu este clar ce este mare acolo”
Elle.ro
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
Cod galben de vânt, ninsori şi ger peste România. Fenomen rar în Capitală după temperaturile scăzute
HOROSCOP
Horoscop 18 martie 2025. Vărsătorii se consumă foarte mult și nu întotdeauna cu rost, în special în problemele legate de finanțele personale