Ce procedură trebuie urmată

Graţierea e un act de clemenţă al preşedintelui României, care poate să înlăture total sau în parte executarea unei pedepse cu închisoarea.
Conform legii, cererea de graţiere poate fi trimisă şefului statului de condamnat personal sau de una dintre rudele sale. Dacă are nevoie, preşedintele poate cere avize de la Ministerul Justiţiei, care e obligat să răspundă în cel mult 30 de zile, la solicitările liderului de la Cotroceni. Acestuia însă nu i se stabileşte prin lege un termen fix în care să dea un răspuns privind cererea de graţiere.

În 1993, a donat 40.000 $ pentru ridicarea unei biserici!

Florin Căprăruş – “Buzău”, maseurul Generaţiei de Aur, povesteşte un episod interesant din trecutul de fotbalist al lui Gică Popescu. “Normal că aş semna pentru eliberarea lui Gică Popescu şi m-aş bucura să reintre în circuitul fotbalistic. Am mâncat o pâine împreună şi ştiu că este corect, cinstit, parolist. A ajutat mulţi săraci. La naţională, la solicitarea lui nea Puiu Iordănescu, eu făceam lista cu băieţii care dădeau bani pentru a ajuta anumite cazuri sociale, iar Gică Popescu sărea cu cei mai mulţi bani. A dat vreo 40.000 $, în 1993, pentru construirea unei biserici. Este sufletist şi merită mai mult respect!”.
Generaţia de Aur cere graţierea lui Gică Popescu!

Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”
Recomandări

Românii au păreri împărţite: unii îl vor liber, alţii nu

Generaţia de Aur cere graţierea lui Gică Popescu!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro

Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Cum se scrie corect gramatical: odată sau o dată? Cuvântul care le pune mari probleme românilor, mulți greșesc
FANATIK.RO

Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO

Cât costă, de fapt, bateria electrică de pe Dacia Spring. Prețul nu e deloc mic, e aproape cât o mașină nouă

CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

Imaginile dezastrului în județul Galați, după ploile torențiale. Puhoaiele au inundat străzi și au ajuns la acoperișurile caselor
Observatornews.ro
Imaginile dezastrului în județul Galați, după ploile torențiale. Puhoaiele au inundat străzi și au ajuns la acoperișurile caselor
Horoscop 14 septembrie 2024. Balanțele au ocazia de a se elibera, fără să facă nimic special, de griji prin înlocuirea lor cu gânduri mai bune
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI