Premierul elen Alexis Tsipras n-a stat pe gânduri, zilele trecute, când a aflat onorariul lui Amal Clooney, soţia starului George Clooney.
Avocata a semnat un contract de consiliere juridică pentru Grecia într-un litigiu privind două sculpturi de patrimoniu care s-ar afla la British Museum la Londra şi pentru care s-a solicitat repatrierea.
Grecia le-a cerut de ceva vreme înapoi, iar reprezentanţii muzeului au refuzat constant, motiv pentru care elenii au apelat la Amal. Tsipras a luat foc când a văzut că soţia lui Clooney era plătită cu câteva sute de mii de euro, fără să fi avansat deloc cu demersurile legale.
Ca urmare, a anunţat public că încetează colaborarea şi că autorităţile din Grecia se vor ocupa singure de problemă.
“Economia noastră trece prin iad şi nu mai putem să aruncăm banii în vânt. O să fiu foarte strict”, ar fi comentat Tsipras pentru jurnaliştii greci. Presa internaţională a speculat însă că lui Tsipras i s-ar fi pus pata pe Amal la ordinul direct al preşedintelui rus Vladimir Putin, care vrea să inflameze relaţiile între state.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro

A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Meteorologii Accuweather au anunțat când vine iarna în București. Temperaturile scad sub 0 grade
FANATIK.RO

Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Fabrica din România care sparge toate exporturile. Produsele sunt de cea mai bună calitate, iar străinii din toată lumea sunt înnebuniți să le cumpere

CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

LIVE TEXT. Codul roşu de inundaţii a fost prelungit în Galaţi / Bilanţul dezastrului: 4 morţi, două persoane dispărute, sute de oameni evacuaţi, mii de case distruse
Observatornews.ro
LIVE TEXT. Codul roşu de inundaţii a fost prelungit în Galaţi / Bilanţul dezastrului: 4 morţi, două persoane dispărute, sute de oameni evacuaţi, mii de case distruse
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI