A acoperit toată datoria

Fostul şef din Giuleşti, care de foarte multe ori declara public faptul că este un om sărac, a reuşit să fenteze executarea silită plătind statului până la ultimul leu din datoria care i se imputa. În aceste condiţii, ANAF a renunţat la pretenţiile formulate împotriva lui în instanţă, iar judecătorii n-au mai avut de îndeplinit decât o simplă formalitate.
Aceea de a închide definitiv dosarele lui George Copos. Contactată de reporterii ziarului Libertatea, avocata lui George Copos a refuzat să ofere detalii legate de înţelegerea omului de afaceri cu Fiscul.
“Nu vă pot oferi detalii, nu sunt mandatată în acest sens”, a declatat Alexandra Klein, care a continuat făcând o remarcă ce confirmă faptul că fostul finanţator al Rapidului a acoperit toată datoria la ANAF. “Fiscul nu renunţă până ce debitul nu e stins în totalitate”, a completat avocata.

A strâns 155 de milioane de euro din hoteluri şi imobiliare

George Copos deţinea anul trecut, conform Top 300 Capital, o avere estimată între 152-155 de milioane de euro. Averea a fost strânsă, potrivit aceleiaşi publicaţii de specialitate, din domenii precum cel hotelier şi cel imobiliar.
O falie importantă a afacerilor controlate de familia Copos este însă şi cea dulce, reprezentată de Ana Pan, societatea pe care funcţionează 12 magazine şi laboratoare de patiserie.

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI