Pe 29 decembrie 2008, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus trimiterea în judecată a 13 persoane în acest dosar, printre care se află George Copos, fostul ministru al Comunicațiilor Sorin Pantiș și Camelia Voiculescu, scrie Agerpres.
Potrivit DNA, George Copos, președinte al Consiliului de Administrație al SC „Ana Electronic” SA București, acționar majoritar al SC „Ana Grup” SA București, este acuzat de spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la infracțiunea de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, folosirea de informații privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terțe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informații se referă, dezvăluirea de informații privilegiate și recomandarea făcută altor persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informații și efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operațiuni de manipulare a pieței.
Fostul ministru al Comunicațiilor Sorin Pantiș, reprezentant al SC Grivco SA București, este acuzat de folosirea de informații privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terțe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informații se referă, dezvăluirea de informații privilegiate și recomandarea făcută altor persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informații și efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operațiuni de manipulare a pieței.
În același dosar, Camelia Voiculescu, acționând în calitate de persoană fizică, a fost trimisă în judecată pentru folosirea unor informații privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terțe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informații se referă și efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operațiuni de manipulare a pieței.
Potrivit rechizitoriului, cu concursul inculpaților, s-a realizat conversia ilegală în acțiuni SC „Fast Service Electronica” SA București, la un raport de conversie de 6,71 ori mai mic decât cel rezultat din luarea în calcul a valorii comerciale reale a acestora, a unei creanțe fictive în valoare de aproximativ 550.000 de lei a SC „Ana Electronic” SA București.

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

ULTIMA ORĂ / A murit o celebră actriță, care a jucat în serialul copilăriei noastre, "Familia Bundy". Paramedicii au găsit-o inconștientă în casă și nu au mai putut face nimic
Unica.ro
ULTIMA ORĂ / A murit o celebră actriță, care a jucat în serialul copilăriei noastre, "Familia Bundy". Paramedicii au găsit-o inconștientă în casă și nu au mai putut face nimic
Cum arăta Anca Alexandrescu la debutul în presă. La 20 de ani purta ținute sexy, transparente și poza îndrăzneț
Viva.ro
Cum arăta Anca Alexandrescu la debutul în presă. La 20 de ani purta ținute sexy, transparente și poza îndrăzneț
Silvia Dumitrescu, gest uriaș pentru Călin Georgescu, de ziua lui. Ce a făcut solista de față cu toată lumea. Imaginile sunt virale și au stârnit un val de reacții
Libertateapentrufemei.ro
Silvia Dumitrescu, gest uriaș pentru Călin Georgescu, de ziua lui. Ce a făcut solista de față cu toată lumea. Imaginile sunt virale și au stârnit un val de reacții
Românii nu mai vor să lase bacșiș. „Nu este responsabilitatea mea, ca și client, să vă subvenționez eu viața”
Adevarul.ro
Românii nu mai vor să lase bacșiș. „Nu este responsabilitatea mea, ca și client, să vă subvenționez eu viața”
Bucurie mare pentru Ana Bodea și Valentin Butnaru! Actrița și prezentatorul și-au mărit familia. Ce au dezvăluit despre noul lor membru: „Vom avea nevoie de..."
Elle.ro
Bucurie mare pentru Ana Bodea și Valentin Butnaru! Actrița și prezentatorul și-au mărit familia. Ce au dezvăluit despre noul lor membru: „Vom avea nevoie de..."
„De ce să-mi fie frică de el?... Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica transgender a lui Elon Musk îl face praf pe tatăl ei. Incredibil ce a spus despre el
Unica.ro
„De ce să-mi fie frică de el?... Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica transgender a lui Elon Musk îl face praf pe tatăl ei. Incredibil ce a spus despre el
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
Observatornews.ro
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
Horoscop 28 martie 2025. Fecioarele vor avea ocazia să facă un pas înainte important în acest proces de adaptare la tot ce se petrece în jurul lor
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2025. Fecioarele vor avea ocazia să facă un pas înainte important în acest proces de adaptare la tot ce se petrece în jurul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI