“Potrivit cercetărilor mele, în România s-ar putea produce un cutremur cu magnitudinea de 7 grade în 2013”, anunţa, la începutul anului 2012, seismologul George Purcaru, preşedintele Secţiei de Predicţie a Comisiei Europene de Seismologie.
Predicţia nu a fost luată în seamă. În iunie 2013, acelaşi seismolog a avertizat: “Seismul prezis de mine pentru acest an va avea o magnitudine maximă de aproximativ 7,2 grade”. În septembrie au început mişcările tectonice din Izvoarele, judeţul Galaţi, însoţite de zgomote sinistre, care până acum nu au o explicaţie ştiinţifică. Apoi, pe 6 octombrie, faliile tectonice vrâncene au zguduit România cu o magnitudine de 5,5 grade.
Despre acest seism, Mircea Radulian (foto), directorul ştiinţific al Institutului de Fizică a Pământului din Măgurele, a avut câteva comentarii care dau de gândit: “Nu ne-am fi aşteptat ca la magnitudini relativ mici undele seismice să fie resimţite şi în Bulgaria, şi în Republica Moldova. E adevărat, înainte de 77 şi înainte de 86 şi chiar înainte de 1940 (când au avut loc cele mai puternice seisme din România – n.r.) au existat nişte cutremure moderate ca acela de duminică dimineaţa care au precedat cutremurul mare. La intervale diferite: cinci luni, patru luni sau chiar şi mai puţin. Da, teoretic, e posibil, nu putem exclude în totalitate faptul că acesta ar putea fi un preşoc”.
Concluzia ar fi că în următoarele luni ar trebui să ne aşteptăm la un seism de peste 7 grade Richter.
Fenomenul Izvoarele, caz unic la nivel mondial
Seria de cutremure care i-au înspăimântat de două săptămâni pe locuitorii satului Izvoarele, judeţul Galaţi, a fost declarată unicat mondial, iar autorităţile au cerut sprijin internaţional pentru elucidarea misterului: de ce se mişcă pământul zi de zi, cu un vuiet sinistru, doar pe un kilometru pătrat? Pentru a fi paharul plin, luni seara, alarma civilă a sunat timp de 10 minute în municipiul Galaţi, alertând populaţia… din greşeală.
Cutremurul din 4 martie 1977, cu epicentrul în Vrancea, a avut magnitudinea de 7,2 grade, a distrus 33 de blocuri şi clădiri în Bucureşti şi a făcut 1.578 de victime în România
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro