Odată ajunşi la Predeal cu elicopterul cu care s-au perindat prin cele mai frumoase locuri din România, Mădălina şi Gerard, deghizaţi în simpli turişti, au mers la Buşteni de unde au urcat cu telecabina spre platoul Bucegi.
Din păcate, actorul nu a putut vedea din teleferic mare lucru din peisaj, din cauza ceţei. Însă, odată ajuns la 2.200 de metri altitudine, iubitul Mădălinei Ghenea a rămas impresionat de crestele munţilor şi de cele două monumente ale naturii – Sfinxul şi Babele.
„Le-a plăcut foarte mult peisajul când am iesit sus în creastă. Au făcut şi poze, foarte multe poze cu telefoanele. Păcat că 31% – 40% din traseu a fost ceaţă”, ne-a spus Ion Comăneanu, angajat la Telecabina Buşteni.
Un cioban aflat cu oile în zonă, integrat perfect în tabloul mioritic, i-a atras imediat atenţia actorului scoţian, aşa că şi-a întreptat obiectivul telefonul imediat spre el. Oierul, care nu avea habar ce personalitate importantă l-a imortalizat cu mobilul, aşa că şi-a văzut mai departe de treabă.
„Eram cu oile şi el a venit acolo la jneapăn. N-am ştiut cine este. Mi-a făcut o poză şi a plecat încolo spre Sfinx. Arăta ca fiecare om, dar mi-am dat seama că nu e român că vorbea în altă limbă. Şi ea era frumoasă ca orice femeie. Acum am aflat şi eu cine sunt, că mi-aţi zis voi. D-aia era lumea grămadă după ei”, ne-a spus Gheorghe Chiţă, baciul care l-a întâlnit pe Gerard Butler.
Un puşti care vindea fructe de pădure în zonă a povestit şi el cum a întâlnit-o pe frumoasa Mădălina Ghenea. „A cumpărat zmeură şi a făcut poză cu mine. A stat lângă mine şi a mâncat. Era cu iubitul şi cu încă doi”, a povestit entuziasmat băiatul.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_aff48eb666e722bed1a1b527e8caf8d4.jpg)
MAI MULTE despre vizita lui GERARD BULTER ÎN ROMÂNIA
- SEARĂ MARE pentru GERARD BUTLER şi MĂDĂLINA GHENEA! Au avut o ÎNTÂLNIRE EMOŢIONANTĂ
- GERARD BUTLER, UMILIT ÎN ROMÂNIA. Aşa ceva nu i se mai întâmplase de FOARTE MULT TIMP
- Mădălina Ghenea l-a părăsit pe Gerard Butler la pensiunea din Braşov! OARE S-AU CERTAT?
Vezi rezultate alegeri prezidențiale, turul 1 – 4 mai 2025, conform BEC!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_e2d8674899d24eaad26ee8bb6fac6a6d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f680bfe4850c0845c6eabae2d80612cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_f526dc2bea7fc9cca915d74b87a49fba.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_52b8efaeb453aa05d10a4d0eb8d081de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_5eeb01d9ba3d5ca35c061a5390046e27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_dde60f373c0d863ccb50cd462e57f021.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_c849927189a300b8e5f319642ecc65ba.jpg)