Micuţul Daniel şi frăţiorul său mai mic au rămas în grija bunicilor şi a tatălui, după ce mama lor a plecat la muncă în străinătate, apoi nu a mai vrut să ştie de ei. Familia locuieşte într-un apartament din Botoşani împreună cu alţi şapte minori, verişorii lui Daniel. Cu atâţi copii care speră ca măcar anul acesta Moş Crăciun să nu îi mai uite, bunicii săraci încearcă să îi ţină departe de dezamăgiri. Probabil, tocmai din acest motiv, bunicul Petre i-a spus ieri lui Daniel că în aceste ultime două zile de şcoală nu mai trebuie să meargă la cursuri. Pregătit de plecare, puştiul nu s-a bucurat, ci s-a încruntat şi a fost cuprins de o furie oarbă. “S-a strecurat pe lângă mine, a fugit şi a căzut pe geamul de la sufragerie, că eu nu văd bine”, a încercat ieri să se scuze bunicul Petru. Ca prin minune, micuţul, care a căzut de la etajul I al blocului în care locuieşte, a scăpat fără răni grave. “Nu sunt leziuni la nivelul coloanei vertebrale, iar ecografia de abdomen nu indică leziuni interne, dar rămâne sub supraveghere 24 de ore”, ne-a declarat medicul chirurg Yassin Jaber.
Este foarte apropiat de colegii săi de clasă
Învăţătoarea lui Daniel ne-a povestit că băiatul a lipsit ieri pentru a doua oară de când a început şcoala şi nu ştia ce i s-a întâmplat micuţului. Crede însă că elevul său şi-a dorit foarte mult să ajungă la cursuri, pentru că se simte bine printre colegi şi este foarte apropiat de aceştia.
“În această după-amiază (n.r. – ieri) are loc serbarea noastră şi le-am spus copiilor să aducă un cadou mic pe care să îl punem în sacul Moşului, urmând să-l deschidă apoi acasă. Poate familia nu a avut bani să cumpere ceva, nu ştiu ce s-a întâmplat”, a adăugat învăţătoarea Oana Dârvaru. Autorităţile au început o anchetă socială în acest caz.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Uluitor ce se întâmplă la doar o săptămână de la nunta lui Jador cu Oana Ciocan: ”Acum te iubește, după se supără pe tine. Eu am fost lângă el și...”. Anunțul care a luat pe toată lumea prin surprindere
Viva.ro

Cum arată fiul cel mare al Nicoletei Luciu. Zsolt Jr. are aproape 16 ani, e "cool" și înalt ca bradul. Și-a făcut debutul în online și toată lumea s-a îmbulzit să-i vadă pozele
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată fiul cel mare al Nicoletei Luciu. Zsolt Jr. are aproape 16 ani, e "cool" și înalt ca bradul. Și-a făcut debutul în online și toată lumea s-a îmbulzit să-i vadă pozele
Creatura care mănâncă piatră! O elimină apoi sub formă de nisip fin
FANATIK.RO
Creatura care mănâncă piatră! O elimină apoi sub formă de nisip fin
Cum arată apartamentul în care Raluca Bădulescu stă cu chirie. Are pat rotund și covoare din piele de ponei! 'Plătesc 1.300 de euro pe lună!'
Unica.ro
Cum arată apartamentul în care Raluca Bădulescu stă cu chirie. Are pat rotund și covoare din piele de ponei! 'Plătesc 1.300 de euro pe lună!'
Cât costă o canapea în luna reducerilor. Preţul, mai mic şi cu 40%
Observatornews.ro
Cât costă o canapea în luna reducerilor. Preţul, mai mic şi cu 40%
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu
HOROSCOP
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI