Libertatea: Se aranjează meciuri în Liga a II-a?
Giani Nedelcu: La nivelul Ligii a II-a toate meciurile sunt dubioase şi pentru că jucătorii au o valoare mai slabă şi greşesc de două ori mai mult decât cei din Liga 1, dar e important să nu fie vorba de erori intenţionate, regizate. Dacă mă întrebaţi de dovezi, nu am. Dar sunt prea multe semne de întrebare şi zvonuri, care până acum nu au fost cercetate aşa cum ar fi trebuit.
Au existat numeroase zvonuri în privinţa corectitudinii unora dintre meciurile Farului…
Noi avem trecută în Regulamentul de Ordine Interioară o clauză, care interzice fotbaliştilor să joace la pariuri, nu doar pe meciurile lor. După deplasarea de la Dinamo (n.r.-4-0 pentru bucureşteni), din turul campionatului, le-am cerut tuturor – antrenori, conducători şi jucători, să jure pe Biblie că nu au făcut nimic necurat. Dacă au jurat strâmb, e păcatul lor. Acum suntem pe ultimul loc în clasament şi nu pot să nu mă întreb, dacă nu am ajuns aici şi datorită unor jocuri de culise.

Suspectează şi meciul de la Snagov

Aţi cerut ajutorul organelor abilitate?
Am sesizat de multe ori prestaţiile dubioase ale unor jucători la FRF, dar neavând nimic concret, toată lumea spunea că sunt nebun. Fotbaliştii se duceau apoi la federaţie cu memorii că le stric imaginea cu acuzaţii false. Le-am cerut conducătorilor cluburilor din Liga a II-a, prin intermediul unei emisiuni de la radio, să ne unim forţele şi să nu mai primim jucători, care au fost daţi afară de o echipă pentru că au antecedente în acest sens. S-au făcut că plouă. Am fost primul care a sesizat DNA şi alte organe ale statului în această chestiune şi salut acţiunea UEFA.
Ce meci v-a pus pe gânduri?
În 2011, am condus la Snagov cu 3-0 în minutul 70, pentru ca în final să pierdem cu 4-3. După acel meci am dat afară patru jucători. Deşi FC Snagov a fost mereu în centrul acestei ţesături de bănuieli, eu nu cred că Laurenţiu Reghecampf a ştiut de ce se întâmpla la echipă. Eu cred că jucătorii sunt vinovaţi: se întâlnesc prin oraş, petrec împreună, stau câteva luni la o echipă şi apoi se transferă la alta…
Care ar fi soluţia pentru a nu mai exista suspiciuni?
Cred că ideal ar fi ca meciurile din ligile inferioare din toate ţările să fie scoase de la pariuri. Aşa nu ar mai exista motivaţia, banii, pentru a mai face aranjamente. Trebuie să se schimbe ceva, pentru că nu mai rezist să aduc bani de acasă şi să fiu bătaie de joc, să mă enervez, să nu pot să dorm şi să iau medicamente de inimă. Trebuie să facem ca în Italia: să se asculte telefoane, să se verifice conturi, să îi scuture un pic pe cei asupra cărora apar suspiciuni.
Meciurile suspectate de UEFA:
Arieşul Turda – UTA Arad 2-1 (iunie 2010:)
FC Botoşani – FC Snagov 5-0 (august 2010)
Steaua 2 – FC Snagov 4-2 (noiembrie 2010)
Gaz Metan Severin – FC Bihor 3-0 (septembrie 2011)
Callatis Mangalia – Viitorul Constanţa 1-5 (aprilie 2012)
Gloria Buzău – FC Snagov 1-0 (martie 2012)
Gloria Bistriţa – Pandurii 1-3 (octombrie 2012)
CF Brăila – Farul 2-0 (noiembrie 2012)

Jucătorii au liber la blaturi!
Ioan Hurdubaie, fostul ofiţer de integritate al FRF, spune că în 14 luni de activitate, a solicitat UEFA informaţii privind 19 meciuri din Liga I şi a II-a, care au prezentat unele suspiciuni: ”Ca urmare a verificărilor efectuate UEFA ne-a comunicat că la opt meciuri au existat suspiciuni, dar nu au existat elemente din care să rezulte necesitatea luării unor măsuri disciplinare. Din păcate, ilicitul sportiv nu e prevăzut ca o infracţiune în dreptul românesc, aşa cum se întâmplă în alte ţări din Europa. La noi, trucarea de partide e pedepsită doar disciplinar conform regulamentelor din fotbal”. Lucian Ghiţă, actualul ofiţer de integritate, a dezvăluit care este procedura în astfel de cazuri: „Noi demarăm investigaţii, nu derulăm anchete. Audiem şi strângem indicii. Dacă detectăm elemente de natură infracţională, le înaintăm mai departe pentru cercetări către Parchet sau DIICOT”.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada postului, dar nici nu știu câte calorii are
FANATIK.RO
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada postului, dar nici nu știu câte calorii are
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI