„Am fost un om cu o activitate publică intensă. Am iubit presa, am trăit cu presa. Dragostea asta mi-a făcut şi bine, dar mi-a făcut şi mult rău. Trebuie să mă ierte acum, iar dacă m-au iubit aşa cum i-am iubit şi eu, trebuie să mă înţeleagă. Vreau o perioadă de divorţ şi vor vedea ca dragostea va fi şi mai mare dacă acum e divorţ”, a spus Gigi în sala de judecată, înainte ca magistraţii să înceapă procesul în care el cere ca pedepsele pe care le-a primit, de câte trei ani fiecare, să fie contopite într-una singură.
Tot astăzi, Tribunalul Bucureşti a respins astăzi cererea lui Gigi Becali de întrerupere pentru 3 luni a pedepsei cu închisoarea.
Gigi Becali a solicitat judecătorilor Tribunalului Bucureşti să fie lăsat în libertate pentru maximum trei luni. Patronul Stelei a motivat că una dintre fiicele sale împlineşte 18 ani în 7 iulie şi că doreşte foarte mult să participe la majoratul acesteia. Mai mult, acesta a spus că vrea să îşi pună ordine în afacerile pe care le are.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Nu și ei! Erau atât de frumoși împreună! Încă o DESPĂRȚIRE zguduie lumea mondenă, chiar înainte de Paște. Și-au spus ADIO după 2 ani de relație
Viva.ro
Cum arată casa în care locuiește George Simion. Are un apartament de 50 de metri pătrați, decorat în alb și gri și multe fotografii înrămate, iar un detaliu în mod special le-a atras atenția tuturor
Libertateapentrufemei.ro
Gestul incredibil pe care l-au făcut la Înviere Călin Georgescu și George Simion. Mesajul e clar! Cum s-au îmbrăcat la biserică soțiile lor, Cristela și Ilinca
Adevarul.ro
Profeția despre moartea Papei Francisc care dă fiori lumii: „Distrugerea orașului Roma și Ziua Judecății”
Elle.ro
Alexandra Ungureanu, dezvăluiri rare despre partenerul ei de cuplu. Ce a mărturisit artista: „Nici măcar nu trăiește în țară”
Unica.ro
Wow, ce repede trec anii! Fiul cel mare al Nicoletei Luciu, Zsolt jr., a depășit-o în înălțime pe mama lui! Imagini rare cu Nicoleta Luciu și copiii ei! FOTO
Observatornews.ro
Papa Francisc a intrat în comă înainte să moară. Cauza morţii scrisă în certificatul de deces publicat de Vatican
HOROSCOP
Horoscop 22 aprilie 2025. Taurii sunt dispuși să facă mai multe concesii, inclusiv în probleme care i-au stresat zilele trecute