UPDATE ora 12,25: Tribunalul Constanța a decis eliberarea condiționată a lui Gigi Becali. Decizia este definitivă. Becali ajunge, astăzi, acasă!
Dosarele și pedepsele lui Gigi Becali
Latifundiarul din Pipera are trei condamnări în tot atâtea dosare penale. Prima dintre ele a venit în 11 februarie 2013, dar a fost una cu suspendare, mai exact de trei ani, în dosarul sechestrării hoților care i-au furat mașina.
Trei luni mai târziu, mai exact în data de 20 mai, Gigi Becali a primit trei ani de închisoare, de această data cu executare, în dosarul schimbului ilegal de terenuri cu MApN. A fost și momentul încarcerării.
În sfîrșit, în data de 4 iunie a aceluiași an, Becali a mai primit trei ani de închisoare cu executare, în dosarul ”Valiza”, adică cel al premierii fotbaliștilor de la Cluj.
Așadar, dacă legislația românească ar funcționa asemeni celei din SUA și nu ar fi una copiată după modelul francez, latifundiarul din Pipera ar fi stat nouă ani în închisoare.
Numai că, în cazul de față, Tribunalul București a decis să contopească cele trei pedepse, iar Gigi Becali să o execute pe cea mai mare dintre ele. S-a adăugat, totuși, un spor de pedeapsă de șase luni. Astfel, pedeapsa finală rezultată în cazul lui Gigi Becali a fost de trei ani și șase luni de închisoare.
Iar în România nici pedeapsa nu se execută, practic, integral. În cazul lui Gigi Becali el are 863 de zile de când a fost încarcerat. Numai că, 185 de zile le-a petrecut la Academia Gheorghe Hagi, la muncă, 15 – acasă, în cele trei permisii, iar 30 i-au fost scăzute pe motiv că a scris o carte, în spatele gratiilor, despre clubul Steaua. Rămân, astfel, 669 de zile, și acestea executate în regim semideschis și deschis.
Fostul deputat PNL George Becali va afla, astăzi dacă va fi eliberat condiționat din penitenciar, magistrații Tribunalului Constanța urmând să se pronunțe în acest sens.
Condamnat la închisoare în 2013, George Becali a fost transferat, la solicitarea sa, de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Poarta Albă, fiind încarcerat în regim deschis.
Patronul echipei de fotbal Steaua București, a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, după ce a primit trei ani de detenție în cazul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale, la care s-au adăugat alte șase luni după condamnarea în dosarul „Valiza”.