Vedeta şi-a etalat silueta, zilele trecute, la avanpremiera filmului “James Bond: Spectre”, fiind extrem de mândră de felul cum arată. “Am ajuns la 53-54 kg şi muncesc în fiecare zi la sală, câte două ore. Cred că o să mă opresc cu slăbitul, o să continui cu sportul, pentru că deja este un mod de viaţă pentru mine”, a declarat, pentru Libertatea, Giulia Nahmany. A scăpat de peste 20 de kilograme de când a adoptat un nou stil de viaţă, din care a exclus anumite alimente. “Nu mănânc carne, sunt vegană de mai mult de 6 luni, am luat- o treptat până mi-am dat seama că tot ce înseamnă produse pe bază de lactate, ouăle şi carnea nu îmi fac bine. Mă balonam, digestia nu era cum trebuie, mi-am dat seama că şi ceva nu e în regulă şi atunci am testat. Pentru mine asta funcţionează. Acum nu spun că niciodată în viaţa mea nu o să mănânc un hamburger, dacă mi-e poftă, o să mănânc”, ne-a dezvăluit ea.
Salate fără pic de ulei
Din meniul Giuliei Nahmany nu lipsesc fructele, legumele, quinoa, lintea, seminţele. “Mănânc şi dulce: ciocolată bio, fără gluten, vegană, neagră, foarte bună. M-am obişnuit! Până şi salata o consum fără ulei, ăsta e secretul pe care nimeni nu îl ştia. De ce lumea nu slăbeşte? Toată lumea mănâncă salate şi piept de pui, dar uită că pune piept de pui la grătar cu ulei sau salată cu puţin ulei de măsline. Uleiul de măsline ne îngraşă”, a adăugat ea. l

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Când va lua UEFA decizia finală în privința meciului România - Kosovo. Anunțul venit de la Nyon
Știrileprotv.ro
Când va lua UEFA decizia finală în privința meciului România - Kosovo. Anunțul venit de la Nyon
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Cum trebuie să reglezi ferestrele termopan iarna, ca să nu mai pierzi căldura. Secretele unui expert PVC
FANATIK.RO
Cum trebuie să reglezi ferestrele termopan iarna, ca să nu mai pierzi căldura. Secretele unui expert PVC
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Elle.ro
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Reacţia un turist din Brazilia când vede pentru prima dată zăpadă, în România. Pedru a făcut tumbe şi a gustat din omăt: "E minunat!"
Observatornews.ro
Reacţia un turist din Brazilia când vede pentru prima dată zăpadă, în România. Pedru a făcut tumbe şi a gustat din omăt: "E minunat!"
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI