Doze insuficiente
Problema este că, de câteva luni, în cabinetele medicilor pediatri au ajuns doar câteva doze de la Ministerul Sănătăţii. Ba mai mult, în cursul acestei luni, au fost cabinete în care nu s-a dat nici măcar o doză din serul pentru imunizare.
“Nu putem face vaccinurile de la cap la coadă. Într-o lună lipseşte un anumit vaccin, în luna următoare un alt tip. În fiecare zi ne sună părinţii şi ne întreabă când îşi pot imuniza copiii”, ne-a declarat un medic pediatru de familie, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.
Acesta ne-a explicat că vaccinul respectiv, produs însă de o altă firmă, se poate cumpăra şi din farmacii. Din păcate, este destul de scump, iar mulţi părinţi nu-şi permit să-l achiziţioneze.
“Odată ce începi cu un vaccin de la o anumită firmă este indicat să mergi cu el până la capăt. Există anumite riscuri dacă le amesteci, iar noi nu ni le putem asuma”, a completat doctorul. Totodată, specialistul ne-a explicat că în cazul imunizării făcute cu întârziere este posibil ca organismul să nu mai producă anticorpii corespunzători.
Ministerul dezminte zvonurile
În timp ce medicii se plâng că situaţia persistă de luni bune, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii susţin că nu a existat nici o criză şi că vaccinurile există.
În depozit însă. Şi asta pentru că mai sunt nişte acte de semnat. Ei ne-au dat asigurări că până la sfârşitul acestei săptămâni serurile pentru imunizare vor ajunge în cabinetele pediatrilor.
Isteria împotriva vaccinării
Tot mai mulţi părinţi refuză, în ultimii ani, să îşi vaccineze copiii, chiar şi împotriva bolilor grave. Rata imunizării a scăzut sub 80% în anumite zone ale ţării noastre.
Medicii avertizează că riscurile declanşării unor epidemii sunt foarte mari. În România, vaccinarea nu este obligatorie, ci recomandată şi susţinută de stat.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro