Gruparea, care a junsese să depășească o sută de „soldați”, se fragmentase – în funcție de interese și de modul de acțiune -, în mai multe facțiuni. Pentru a se crea o securitate deplină în rețea, „Don Corleone” a luat decizia ca în fiecare țară europeană în care urmau să aibă loc jafuri asupra unor magazine de lux să existe un „pui” de organizație, o celulă criminală aparent independentă. În cazul în care membrii acesteia erau prinși, se crea instantaneu o ruptură bine gândită de restul rețelei care activa pe bătrânul continent. În acest fel au luat ființă mici organizații mafiote în țări precum Italia, Andorra, Serbia sau Germania. Firește, toată prada era gestionată la nivel micro, după care comandații facțiunilor raportau totul la centru – prin contabili -, lui „Don Corleone”.
Un amănunt important în recrutarea „soldaților” pentru gruparea paramilitară este acela că „Țâță” cauta tineri în orfelinate. De acei băieți nu s-ar fi interesat nimeni nicioată în cazul unui eșec al acțiunii soldat cu prinderea membrului grupării și, în plus, crescut de mic, era inoculat în spiritul credinței până șa moarte pentru liderul suprem, Adrian Marin Botez, zis „Țâță” sau „Don Corleone” de la Piatra Neamț.
Pentru a împiedica cât mai mult interceptarea ”soldaților” de către autorități, membrii grupării nu foloseau telefoane mobile, deplasarea înspre țările unde urma să aibă loc jafurile se făcea fie individual, fie în grupuri mici care reuneau în locuri prestabilite, iar ”cazarea” se făcea sub cerul liber, în corturi denuimite ”stupi”. Singurul cae avea telefon mnobil era liderul local al celulei desprinsă din organizația principală condusă de ”Țâță”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro