Ion Bârlădeanu s-a făcut cunoscut în întreaga lume nu numai prin colajele sale foto de excepţie, dar şi prin documentarul “Lumea văzută de Ion B.”, regizat de Alexandru Nanau, care reţinuse deja atenţia criticilor după difuzarea sa în cadrul unor festivaluri prestigioase de film. Premiile Emmy au fost decernate marţi, în sua, la New York, gazdă fiind actorul Jason Priestley, producţia autohtonă reuşind să întreacă alte trei nominalizări: “All My Life: Cazuza” – Brazilia, “David Hockney: A Bigger Picture” – Marea Britanie şi “Personas Inside Out” – Japonia.

4601-310095-10img_5359.jpg
fotografii: Dumitru Angelescu

4601-310098-10emmy.jpgNu ia bani de pe urma operei sale

În viaţa de zi cu zi, Bârlădeanu este antivedeta perfectă. De-a lungul vieţii a fost gropar, hamal, tăietor de lemne şi strângător de deşeuri. Deşi poate locui într-o garsonieră situată în centrul Capitalei, unde chiria este plătită de regizorul Alexandru Nanau, Bârlădeanu preferă să-şi petreacă nopţile printre gunoaie, ca om al străzii!

Ştiu că filmul în care sunt personajul principal umblă prin străinătăţuri, dar habar n-am unde, n-am fost invitat nicăieri. Dacă fimul e bun, mi-aş dori să văd oameni fericiţi în cinematografe.

Ion Bârlădeanu, octombrie 2010, pentru Libertatea

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Ion Bârlădeanu a fost descoperit acum trei ani, după publicarea unui reportaj în Libertatea, însă marea afirmare a venit în 2009, când Dan Popescu a organizat prima expoziţie cu operele artistului străzii, la galeria HArt. Ulterior, colajele au luat drumul unor galerii de artă din întreaga Europă, dar Bârlădeanu n-a beneficiat de nici un ban de pe urma vânzării lucrărilor sale, pentru că i-a cedat toate drepturile lui Dan Popescu!

4601-310096-10colaj1.jpg

Azi, cu un premiu Emmy la activ, pentru filmul care-i ilustrează viaţa incredibilă, cu mărirea şi cu decăderea ei, nea Ion s-a apucat din nou de băutură, de care se lepădase când ieşise în luminile rampei.

Angelina Jolie îi admiră creaţiile

La începutul anului, nea Ion a stat de vorbă, circa două ore, în Franţa, la Paris, cu Angelina Jolie, doar una dintre supervedetele care s-au lăsat seduse de farmecul colajelor realizate de genialul “gunoier” român!

4601-310097-1014ionbarladeanuangelinajolie.jpg

“N-am leşinat când am văzut-o pe Angelina. Am pupat-o pe obraz şi am discutat despre artă şi film”, s-a mulţumit să declare artistul după întâlnirea cu diva de la Hollywood.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI