Un suflet şi un trup chinuite de boli, ale unui băieţel de 10 ani, Vlăduţ Dinu, din Păuleşti, Prahova, cer ajutorul semenilor. Diagnosticat cu atrezie de esofag, la care se adaugă disfuncţii majore ale rinichilor, dar şi alte afecţiuni, Vlăduţ a trecut, până acum, prin 6 operaţii şi 19 anestezii parţiale sau generale. Părăsită de soţ pe când copilul avea 3 luni, mama băieţelului, cu firavele-i puteri, se luptă de atunci singură cu lipsurile şi cu boala celui mic.
În casa unde trăieşte Vlăduţ Dinu, din Păuleşti, judeţul Prahova, se drămuieşte fiecare picătură de supă, fiecare înghiţitură de iaurt. Oricum, atrezia de esofag, acea îngustare până la sufocare a respectivului organ, ce face uneori aproape imposibilă hrănirea copilului, îl chinuieşte pe Vlăduţ de când se ştie. De aceea şi arată ca un copil de 7 ani, deşi are 10.
O mână de om, ce abia a ajuns la 20 de kilograme. Lipsit de tată, cel care ar fi trebuit să poarte acest nobil nume părăsind-o pe mama băieţelului când acesta avea doar 3 luni, Vlăduţ a ajuns să cunoască mai bine saloanele de spital decât maidanul unde ar fi trebuit să bată mingea cu băieţii de seama lui. A suportat deja şase operaţii, dintre care cinci în zona esofagului şi una pentru rezolvarea unui chinuitor reflux vezico- ureteral, şi de mai bine de trei ori mai multe anestezii generale sau parţiale.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Trebuie operat la Cluj-Napoca

Şi ca necazul cu esofagul să nu se simtă, probabil, singur, acestuia i s-a adăugat şi o degradare continuă a funcţionării rinichilor, cel stâng ajungând până la doar 15% din capacitatea normală. Problema rinichilor şi-ar putea găsi rezolvare dacă mămica l-ar putea duce la Cluj-Napoca, pentru o operaţie, iar esofagul trebuie lărgit permanent într-un spital din Bucureşti. Dar toate acestea înseamnă bani, bani, bani.
Pentru drumuri, medicamente, analize, hrană zilnică – pentru că, poate ca o ironie a sorţii, Vlăduţ are şi o talasemie – e drept, minoră -, care ar implica o hrană consistentă şi adecvată bolii. “Vă rog din tot sufletul, ajutaţi-mi şi mie copilul!”, a implorat mama băiatului în încheierea scrisorii pe care ne-a trimis-o.Poate o va auzi cineva, poate ruga ei nu se va risipi în vânt. Poate…
Hai să-l ajutăm pe Vlăduţ!
 
FII SUPORTER ADEVĂRAT! Libertatea te îmbracă în echipamentul Stelei

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Știrileprotv.ro
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Comisia Europeană organizează o întâlnire între România şi TikTok în contextul campaniei lui Călin Georgescu. POLITICO: Bruxelles, mediator
Observatornews.ro
Comisia Europeană organizează o întâlnire între România şi TikTok în contextul campaniei lui Călin Georgescu. POLITICO: Bruxelles, mediator
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI