Afacerile Bisericii Ortodoxe Române nu mai sunt de mult o necunoscută pentru publicul larg. Fiind scutite de taxe, ideile comerciale ale preoţilor şi, în acest caz, ale călugărilor devin adevărate fabrici de profit. Acesta este şi cazul Mănăstirii Fârdea, unde vieţuiesc 15 măicuţe – cele mai multe venite din zona Moldovei – şi părintele ieroschimonah Moise. Potrivit maicilor, ideea înfiinţării unei afaceri care să dezvolte mănăstirea a fost a părintelui, care se ocupă şi de site-ul prin intermediul căruia se face comerţ, denumit inspirat orthodoxmall. eu. În oferta de veşminte se găsesc şi produse care sunt caracterizate ca fiind “de lux”. Acestea sunt lucrate în atelierul mănăstirii de cinci dintre maici, cu materiale cumpărate din afara ţării.
Veşminte de peste 1.000 €
“Toate veşmintele care au preţ de la 1.000 de lei în sus sunt doar din materiale importate. Se lucrează cu Germania, cu Grecia, nici aţa cu care se coase la maşină nu este autohtonă. Calitatea este mult mai bună. În general, tot ce se brodează este cu fir de aur”, a explicat maica Maria Rasofora de la Mănăstirea Fârdea. Îmbrăcămintea este cumpărată atât de slujitori ai Domnului din România, cât şi din Italia, Franţa, Germania sau chiar din Statele Unite ale Americii, potrivit măicuţelor. Gama de produse este variată, unele dintre veşminte costând peste 1.000 de euro. “Una este preţul de pe site, dar dacă vor să le personalizăm, taxa creşte. Am vândut şi cu 1.500 de euro. Vă daţi seama că au meritat banii, dacă omul a vrut să facă impresie”, explică măicuţa. “Este un atelier creat după banii omului. Dacă omul vrea să comande un veşmânt super, să dea pe spate pe toată lumea, comandă. Îl vrea pe ăsta la 2.500 de lei, îl ia”, a declarat maica Maria.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Din banii câştigaţi şi-au pus termopane

Super-afacere la mănăstire! Vezi din ce câştigă măicuţele o avere!
Mănăstirea din comuna timişeană de lângă lacul Surduc e un adevărat colţ de rai. Toţi banii provin, spun cei de aici, din vânzarea veşmintelor preoţeşti şi ale celorlalte produse manufacturate. Încasările au ajutat aşezământul monahal să devină impunător. Vila cu 15 chilii şi ateliere a costat enorm şi mai e de lucrat până când va fi terminată. Mănăstirea a început însă să înflorească după dezvoltarea afacerii Orthodox Mall, de la arhiepiscopie primindu-se sume modice. Din 2007, aici se află un corp cu încălzire centrală şi termopane, care le găzduieşte pe maici. Există grajduri, un solar pentru legume, o stupină şi altele.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI