Favorită la câştigarea primului titlu naţional din istoria clubului, HCM Baia Mare a început să-şi întărească lotul pentru viitoarea part i – c i – pare î n Champions League. În acest context, venirea extremei stânga Camilla Herrem este mai mult decât o lovitură de imagine.
“Calităţile şi performanţele Camillei sunt cunoscute. Este prima handbalistă din Norvegia care va evolua în România. Şi-a dorit să vină aici fiindcă vrea să joace în Liga Campionilor, ceea ce nu prea se întâmpla la Byasen Trondheim (n.r. – a prins grupele doar în 2007, 2010 şi 2012). Vrea să câştige trofee, iar pretenţiile ei financiare au fost chiar mai mici decât ale unor jucătoare autohtone cu care am negociat”, ne-a declarat antrenorul Costică Buceschi.
Neagu este prea sus financiar
Venirea Camillei nu exclude însă sosirea Valentinei Elisei, care a plecat de la Deva.
“Nu e o problemă că amândouă sunt extreme stânga. Îmi doresc să am pe fiecare post două sau chiar trei jucătoare de mare valoare. În ceea ce o priveşte pe Cristina Neagu, nu ştiu dacă o vom putea aduce, ea având un contract foarte bun la Buducnost. Despre venirea pivotului Oana Manea vom mai discuta”, a conchis antrenorul Buceschi.
Palmares
- campioană olimpică în 2012;
- campioană mondială în 2011;
- campioană europeană în 2008 şi în 2010;
- vicecampioană europeană în 2012;
- locul 3 la Campionatul Mondial din 2009;
- cea mai bună extremă stânga la CM 2009
Câinele ei e fan HCM
Camilla Herrem a postat pe o reţea de socializare o fotografie cu propriul câine purtând la gât un fular roş-albastru, cu emblema echipei din Baia Mare.
“Lykke va fi cel mai mare suporter al meu”, a scris handbalista, care, din câte se pare, va fi însoţită în România şi de soţul ei, Steffen Stegavik.
Handbalist şi el, a făcut parte din echipa Norvegiei şi ar putea evolua din vară la Minaur Baia Mare.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!