„Clasamentul arată că suntem favoriţi, dar jucătorii din Ecuador au o mare experienţă în Cupa Davis. Deci nu o să fie uşor. Fraţii Lapentti sunt în familie, pe ceilalţi doi (Ivan Endara şi Emilio Gomez n.r.) nu îi cunosc”, a spus Victor Hănescu. „Mă simt pregătit pentru trei partide, cu toate că am avut un sezon lung, fără pauză aproape”, a adăugat „Hăne”.
Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Andrei Pavel, îi are la dispoziţie pe Victor Hănescu (29 de ani, locul 54 ATP la simplu), Victor Crivoi (28 de ani, locul 171 ATP la simplu), Horia Tecău (25 de ani, locul 21 ATP la dublu) şi Adrian Ungur (25 ani, locul 127 ATP la simplu).
Pavel: „Nu am stabilit încă cine va fi al doilea jucător la simplu”
În cadrul unei conferinţe de presă, care a avut loc marţi, la Centrul Naţional de Tenis, căpitanul Andrei Pavel a declarat că nu s-a decis încă în privinţa celui de-al doilea jucător la simplu al echipei României.
„Nu am stabilit încă cine o să fie al doilea jucător de simplu. Primul este Victor Hănescu. Mai avem două zile de antrenamente, iar până joi la tragerea la sorţi, ne vom decide cine va intra în teren”,a spus Pavel.
Căpitanul nejucător al echipei Ecuadorului, Raul Viver, contează pe fraţii Nicolas Lapentti (34 de ani, locul 141 ATP la simplu) şi Giovanni Lapentti (27 de ani, locul 243 ATP la simplu), dar şi pe Ivan Endara (22 de ani, locul 391 ATP la simplu) şi pe Emilio Gomez (18 de ani, locul 726 ATP la simplu).
Joi, la ora 12, va avea loc tragerea la sorţi a partidelor întâlnirii România-Ecuador. La ceremonia de deschidere a evenimentului, programată pentru vineri 17 septembrie, cu începere de la ora 11,45, va avea loc un moment solemn în care vor fi interpretate imnurile celor două ţări de către artişti de nivel internaţional. Soprana Irina Iordăchescu, solistă a Operei Naţionale Bucureşti, va cânta imnul României, în timp ce echipa ecuadoriană va fi încurajată înainte de start de formaţia Barikada.
Biletele au preţuri de 50 lei pe zi, existând şi varianta de abonament, la preţul de 100 lei pentru toate cele trei zile.
Meciul România – Ecuador va avea loc în perioada 17-19 septembrie, la Centrul Naţional de Tenis, pe zgură, capacitatea tribunelor ridicate cu acest prilej fiind de 3.200 de locuri. Meciurile vor începe în fiecare zi de la ora 12,00.