Decizia finală aparţine federaţiei
După calmarea situaţiei, “centralul” Wolfgang Stark, cel care a condus şi finala Europa League de la Bucureşti, a revenit pe teren alături de fotbalişti şi a decis disputarea celor două minute de prelungire suplimentare, la finalul cărora Fortuna a promovat în Bundesliga. Bucuria gazdelor ar putea fi stricată, însă, de federaţia germană de fotbal, care va analiza evenimentele petrecute  pe Esprit Arena, putând decide să acorde oaspeţilor victoria la “masa verde” (3-0) sau rejucarea partidei.

Stark, mai curajos decât Tudor
Arbitrul Wolfgang Stark a fost lăudat pentru decizia de a duce la bun sfârşit partida de la Düsseldorf. “Stark a făcut bine că nu a întrerupt definitiv meciul”, a declarat un oficial al federaţiei germane. Confruntat cu un caz asemănător marţea trecută, la derby-ul “U” Cluj – CFR Cluj, Alexandru Tudor a hotărât să nu mai fluiere reluarea partidei după incidentele provocate de Cadu, căpitanul oaspeţilor, şi Bornescu, portarul gazdelor, la scorul de 0-1, în minutul 27. Comisia de Disciplină a LPF a decis ca meciul să se rejoace din minutul 1, de la scorul de 0-0.
Foto: EPA

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Unica.ro

Laura Vicol nu s-a mai putut stăpâni după ce s-a spus că ar face nunta în secret cu Sorin Grindeanu: „Bine că nu e Călin Georgescu...” De nebănuit ce a urmat apoi
Viva.ro

Fiica Andreei Esca, în cea mai obraznică ținută purtată vreodată! Dar stai să o vezi pe Gabriela Oțil. Soția lui Dani NU și-a mai pus fustă și a ridicat pulsul la un eveniment de mare calibru
Libertateapentrufemei.ro
Fiica Andreei Esca, în cea mai obraznică ținută purtată vreodată! Dar stai să o vezi pe Gabriela Oțil. Soția lui Dani NU și-a mai pus fustă și a ridicat pulsul la un eveniment de mare calibru
SUA, „o țară ostilă”. Tot mai mulți turiști, oameni de cultură sau performeri evită călătoriile în Statele Unite
Adevarul.ro

Mario Fresh face noi dezvăluiri despre despărțirea de Alexia Eram. Ce a mărturisit artistul chiar pe scenă, în timpul unui concert: „Am suferit mult. Am..."
Elle.ro

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO

Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Observatornews.ro
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Horoscop 1 aprilie 2025. Capricornii sunt mai înclinați către plăceri, ceea ce poate fi un lucru bun, pentru că îi îndeamnă să facă ceea ce le place
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI