Să se facă un nou Congres
Scandalul din PDL se întinde însă pe mai multe fronturi. Radu Berceanu a declarat ieri că toţi membrii Biroului Permanent al partidului ar trebui să-şi dea demisia din acest for de conducere. “Am muncit şi am pus şi eu o cărămidă, două la construcţia casei care înseamnă PDL şi nu-mi place să văd acum că vine unul, fură ferestrele, vine altul, fură acoperişul şi nimănui nu-i pasă. Pentru că sunt unii care au venit alaltăieri, au stat un picuţ aşa şi pleacă, gen doamna Plăcintă”, a afirmat Berceanu.
Sorin Frunzăverde este liberal
Cel care a dat tonul plecărilor din PDL a fost ex-vicele Sorin Frunzăverde, care a trecut, în iarnă, în barca PNL. El a candidat şi a câştigat un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin.
Udrea, demisie de onoare de la PDL Bucureşti
Elena Udrea şi-a anunţat, marţi, demisia de onoare din fruntea PDL Bucureşti. Ea a decis să facă acest gest după ce filiala pe care o conducea a obţinut doar 16% din voturile oamenilor.
Senatoarea Sorina Plăcintă a ales PNL
Sorina Plăcintă şi-a anunţat ieri demisia din PDL şi trecerea la PNL. Conform unor surse, Plăcintă şi-a asigurat, în schimbul dezertării din PDL, candidatura pentru încă un mandat de senatoare în judeţul Vrancea. În urmă cu o lună, în timpul discutării moţiunii de cenzură care a dus la căderea Cabinetului Ungureanu, Plăcintă a fost protagonista unui incident mai puţin întâlnit în Parlament. Ea a fost surprinsă de camerele de luat vederi plângând în hohote în timp ce îi explica Elenei Udrea că se gândeşte să plece din partid.
Primarul Vâlcov a trecut la PSD
Primarul municipiului Slatina, Olt, Darius Vâlcov a părăsit PDL în primăvara acestui an, nemulţumit că Guvernul Ungureanu nu i-a acordat bani suficienţi pentru a realiza mai multe proiecte. A trecut la PSD şi a candidat pentru un nou mandat, pe care l-a câştigat.
Iată ce zvonuri circulă despre soarta partidului
În această perioadă de incertitudini apar tot mai multe scenarii legate de soarta acestui partid, mai precis de cine va prelua frâiele formaţiunii aflate în derivă după alegerile locale de duminică.
- Cele mai multe voci cer ca Vasile Blaga, preşedintele Senatului, să fie desemnat preşedinte interimar al PDL şi să se ocupe de organizarea unui nou Congres, la care să fie aleasă o nouă conducere a partidului, din care să facă parte Adriean Videanu, Radu Berceanu şi Liviu Negoiţă.
- “Grupul intelectualilor”, format, printre alţii, de eurodeputaţii Monica Macovei, Traian Ungureanu şi Cristian Preda, vrea ca la conducerea partidului să fie adus fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu. Acest grup consideră că unii dintre membrii guvernului condus de Emil Boc ar trebui să fie marginalizaţi pentru o perioadă de timp, deoarece au o imagine publică negativă.
- Apropiaţii actualului lider al PDL Emil Boc cred că acesta nu ar trebui să renunţe la şefia partidului, mai ales că el a obţinut un rezultat bun în alegeri, redevenind primar al municipiului Cluj-Napoca.
- Elena Udrea, alături de alţi membri importanţi ai formaţiunii, consideră că PDL ar trebui să intre în alianţă cu alte partide, sub denumirea Mişcarea Populară, care să se prezinte ca o alternativă la USL. Numele viitoarei alianţe a fost deja înregistrat de fata cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, Ioana, încă din iarnă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro