Drogurile, cu o valoare de piaţă de peste 40 de milioane de euro, provin din Afganistan şi aveau ca destinaţie finală Olanda. Iar ca să-şi ducă afacerile ilegale la bun sfârşit, înainte de fiecare transport de “moarte albă”, traficanţii îşi înfiinţau noi firme de transport pe care-şi înscriau TIRurile.
Ultima cursă a acestora către Occident a fost însă sortită eşecului. Asta pentru că, deşi credeau că totul le va merge ca pe roate, ofiţerii de la Antidrog le monitorizaseră toate mişcările din ultimii patru ani, iar zilele trecute, le-au dat şi lovitura finală. Atunci, i-au interceptat pe doi dintre ei mergând în Ucraina cu două camioane, în rezervoarele cărora au ascuns cele 333 de kilograme de heroină cu o puritate de peste 65%.
După ce şi-au “blindat” maşinile, au angajat doi şoferi care să le conducă prin România, către Europa de Vest. Camioanele au ajuns la graniţa cu Ungaria în urmă cu două zile, însă mai departe n-au mai trecut, fiind trase pe dreapta şi percheziţionate de ofiţerii şi procurorii Antidrog, care astfel au bifat cea mai mare captură de heroină din ţara noastră.

Baza operaţiunilor era în Vâlcea

Tot ca parte a acţiunii de ieri, anchetatorii au făcut percheziţii şi la domiciliile din Vâlcea ale celor doi traficanţi, de unde au confiscat două maşini de lux, mai multe telefoane mobile, calculatoare, laptopuri precum şi suma de 136.000 de euro.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Gigantul american care deschide o super afacere în România. Investiția uriașă va pune țara noastră pe harta mare a lumii
FANATIK.RO
Gigantul american care deschide o super afacere în România. Investiția uriașă va pune țara noastră pe harta mare a lumii
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI