Phoenix a rămas fără ”pene”! Problemă ereditară, la fel și Pasărea Rock
Mircea Baniciu, Josef Kappl şi Lipan Ţăndărică, adică Pasărea Rock concertează, separat de fostul lor lider Nicu Covaci,  rupând respectul fanilor pentru cel mai mare nume al rock-ului nostru-Phoenix.
Însă nici lor nu le merge prea bine căci, nici bine n-au plecat la drum și din proaspăt înființata formație au plecat Vladi Cnejevici, chitariștii Teo Boar ș Cristi Gram. Lista demisionarilor acuză  atitudinea despotică lui Ioji Kappl.
Mircea Baniciu, Josef Kappl şi Lipan Ţăndărică au părăsit pe rând trupa stindard a rock-ului românesc –Phoenix- şi nu din cauza lui Nicu Covaci, ci a banilor.

Paul Ciuci (Compact) îşi amenință cu judecata foştii colegi sub pretextul că aceștia îi fac concurenţă!
Liderul grupului Compact, Ciuci l-a dat în judecată pe Leo Iorga, solistul ce a activat ca solist ani buni în aceeaşi formaţie. Motivul invocat este unul aberant. Confom acuzaţiilor ce i se aduc, Leo s-ar folosi de numele de Compact pentru a promova noua sa trupă intitulată Pact. Drept pentru care îi cere acestuia 10.000 euro daune morale. Însă vina este a organizatorilor de concerte care, pe afişe, pentru a-i identifica pe actualii Pact, aduc aminte de formaţia în care au făcut parte în urmă cu ani-Compact.
În 2011, după ce l-a dat afară din Compact, l-a chemat la tribunal pe Dan Stesco  (care a cântat în Compact timp de 12 ani)) pe motiv că a lăudat pe un site fostele glorii ale grupului, respectiv Adi Ordean şi Leo Iorga, amândoi în Pact.

CFR SA, firma statului căpușată de familii și politicieni cu salarii grase, deși căile ferate sunt un dezastru. „Oamenii lui Grindeanu” din fruntea companiei
Recomandări
CFR SA, firma statului căpușată de familii și politicieni cu salarii grase, deși căile ferate sunt un dezastru. „Oamenii lui Grindeanu” din fruntea companiei

Direcţia 5 versus Direcţia V
Trupă ce se laudă cu o istorie impecabilă, de la înființare, Direcţia 5 s-a confruntat cu probleme de identitate în faţa fanilor, dar a reuşit să treacă peste necaz. Grupul s-a rupt în două, aşa au apărut Direcţia 5 şi Direcţia V. Prima variantă, formația grupată în jurul lui Marian Ionescu, a câştigat lupta.

Savoy mai exista dar s-a pierdut între cântece de nuntă!
Unul dintre cele mai apreciate formaţii din perioada comunistă, Savoy există şi astăzi, așa crede fosutul lider al grupului, Marian Nistor.
De fapt formaţia cea mai populară în perioada 64-89 și-a dat obștescul sfârșit în 1992. Marian Nistor se încăpăţânează şi susţine că duce mai departe povestea Savoy singur, cu repertoriu de petrecere şi muzică populară, împreună cu soția sa, solista Dorina Paraschiv Nistor.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Unica.ro

Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest DETALIU din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest DETALIU din trecutul ei s-a aflat abia acum
Reacția neașteptată a Andreei Esca după ce a mâncat, în weekend, la restaurantul "antenistului" Dani Oțil. Cât a trebuit să plătească pentru o supă de cocoș și pentru saramura de caracatiță cu mămăligă
Libertateapentrufemei.ro
Reacția neașteptată a Andreei Esca după ce a mâncat, în weekend, la restaurantul "antenistului" Dani Oțil. Cât a trebuit să plătească pentru o supă de cocoș și pentru saramura de caracatiță cu mămăligă
Dinu Gheorghe Jr., dezvăluiri teribile după ce tatăl său a fost găsit mort în apartament: „De abia aștepta să meargă la doctor! Din păcate nu mai e, s-a dus”. Exclusiv
FANATIK.RO
Dinu Gheorghe Jr., dezvăluiri teribile după ce tatăl său a fost găsit mort în apartament: „De abia aștepta să meargă la doctor! Din păcate nu mai e, s-a dus”. Exclusiv
Mario Fresh, reacție neașteptată după ce Nadd Hu a negat vehement că au avut o relație. Ce a declarat artistul: „Dacă vreau să mă ascund…”
Elle.ro
Mario Fresh, reacție neașteptată după ce Nadd Hu a negat vehement că au avut o relație. Ce a declarat artistul: „Dacă vreau să mă ascund…”
Ce veste! A apărut în fața tuturor cu burtica de gravidă și toți au crezut inițial că este o glumă, însă NU! Îndrăgita noastră VEDETĂ este însărcinată pentru a doua oară! Felicitări!
Unica.ro
Ce veste! A apărut în fața tuturor cu burtica de gravidă și toți au crezut inițial că este o glumă, însă NU! Îndrăgita noastră VEDETĂ este însărcinată pentru a doua oară! Felicitări!
Cel mai căutat job de către români, la început de an. Salariile pot ajunge şi la 12.000 de lei
Observatornews.ro
Cel mai căutat job de către români, la început de an. Salariile pot ajunge şi la 12.000 de lei
Horoscop 29 ianuarie 2025. Berbecii învață să se oprească și să-și regăsească liniștea interioară
HOROSCOP
Horoscop 29 ianuarie 2025. Berbecii învață să se oprească și să-și regăsească liniștea interioară

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI