Pe 11 aprilie, Venus va intra în semnul Gemenilor, respectiv în casa a VII-a a acestor nativi, şi abia intrată în acest nou registru, ea va pe 15 aprilie o opoziţie cu Saturn dând un prim semnal cu privire la un noroc care se risipeşte, la o miză ce se îndepărtează, la o oportunitate ratată. Ipostaza mai are darul de a sublinia un fel lipsit de inteligenţă sau de spirit de observaţie care să-i ajute să prevină toate acestea. Poate fi vorba de o stângăcie, de o naivitate, de o lipsă de experienţă, de o idee neinspirată sau de o manevră vicioasă, care – iată!- n-a „ţinut”. Pe 15 aprilie, Mercur intră în casa a VI-a şi alături de Marte va funcţiona profitabil, teoretic, măcar, în beneficiul Săgetătorilor, în tot ceea ce priveşte o relaţie de muncă, găsirea unui serviciu, rezolvarea unei chestiuni salariale.  Din punctul de vedere al sănătăţii, rămâne valabil marcajul pe segmentul anatomic şi fiziologic al gâtului. Nu sunt excluse  intervenţiile stomatologice sau O.R.L. în perioada 11-17 aprilie şi după aceea, până la jumătatea lunii mai a.c. În zilele de 15 şi 16 aprilie spiritele se pot încinge în familie, în căsnicie, în afaceri şi parteneriate, în colaborări, Evident, în această perioadă, divergenţele se consolidează. Unele pot Avea repercusiuni asupra carierei, funcţiei sau imaginii. Mai sunt o serie de ipostaze personale care se desfăşoară nemulţumitor, stânjenitor, complicând viaţa de fiecare zi a acestor nativi care vor avea sentimentul că „bat pasul pe loc”.
Vezi toate zodiile aici:

Ce au pățit alte țări care au ales extremiști la conducere. Cazurile Greciei, Ungariei și Slovaciei sunt dureroase
Recomandări
Ce au pățit alte țări care au ales extremiști la conducere. Cazurile Greciei, Ungariei și Slovaciei sunt dureroase

Berbec Berbec Taur Taur Gemeni Gemeni Rac Rac Leu Leu Fecioara Fecioara
Balanta Balanta Scorpion Scorpion Sagetator Sagetator Capricorn Capricorn Varsator Varsator Pesti Pesti

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Viva.ro
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Alegerea lui Mircea Badea din ziua votului. Anunțul care efectiv a surprins pe toată lumea. Simion sau Nicușor?
Libertateapentrufemei.ro
Alegerea lui Mircea Badea din ziua votului. Anunțul care efectiv a surprins pe toată lumea. Simion sau Nicușor?
Ultimul interviu al regretatului politolog Alin Fumurescu. Ce a spus despre Trump, România și viitorul democrației
Adevarul.ro
Ultimul interviu al regretatului politolog Alin Fumurescu. Ce a spus despre Trump, România și viitorul democrației
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
Elle.ro
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
Andreea Esca, apariție senzațională, la 52 de ani, în costum de baie din două piese. Cum s-a fotografiat vedeta
Unica.ro
Andreea Esca, apariție senzațională, la 52 de ani, în costum de baie din două piese. Cum s-a fotografiat vedeta
Şi-a comandat verighetele de pe internet, iar cu 3 zile înainte de nuntă a aflat că a fost păcălită. "521 de euro"
Observatornews.ro
Şi-a comandat verighetele de pe internet, iar cu 3 zile înainte de nuntă a aflat că a fost păcălită. "521 de euro"
Horoscop 14 mai 2025. Gemenii au în față o zi predominant pozitivă, care aduce și o mai mare deschidere în comunicarea de orice fel
HOROSCOP
Horoscop 14 mai 2025. Gemenii au în față o zi predominant pozitivă, care aduce și o mai mare deschidere în comunicarea de orice fel

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI