Hoţii români din Castellon „operează ” cu program

Aici, în Castellon, aşezare pur românească, ale cărei ţărmuri sunt scăldate de neobosita Mediterană, lucrurile nu merg prea grozav pentru infractorii de mâna a treia, care au dat năvală să-şi facă rapid “suma”. În loc de o mare de turişti ameţiţi, dar cu portofelele pline, care ar fi trebuit să umble bezmetici cu gurile căscate, cu ochii lipiţi de cine ştie ce clădiri cu valoare istorică şi cu un aparat de fotografiat agăţat de gât, hoţii au descoperit un orăşel parcă părăsit, sedat, a cărui viaţă se scurge egal, la intensitate mică, sub razele blânde ale soarelui şi adierea fierbinte a vântului. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns că victimele sunt cam scumpe la vedere, iar tâlhăriile sunt din ce în ce mai rare, hoţii au mai încasat o grea lovitură care le-a pus “afacerile” pe butuci.

Pauza de masă a spaniolilor. Cele trei-patru ore de relaş, în care patronii trag obloanele pentru siesta – pauza de masă obligatorie în toată Spania – îl fac şi pe ultimul turist, oricât de dornic ar fi de o plimbare, să se refugieze undeva, la umbră. Fără “obiectul muncii”, cu speranţele şi orgoliile de infractori răpuse, băieţii se adună în cel mai popular loc din Castellon pentru a-şi linge rănile şi a gândi următorii paşi. Piaţa Maria Agostina. La “Ficus”, aşa cum e ştiut de români locul din centrul Castellonului. Aici i-am întâlnit pe Benga, Murat, Argentin şi Mutu, patru ţigani refuzaţi de Italia şi Franţa, care au crezut că îşi pot face mâna pe spaniolii ce nu au auzit în viaţa lor de o “maradona”, o “tiră” sau de metoda “ursuleţul”.

Recomandări

Peste 4 ore a așteptat o mamă cu un copil, la un spital din București, pentru o urgență medicală, noaptea. „Pe ce se duc banii noștri?”

Oameni care, în general, nu cunosc abilităţile ţiganilor care, cu demnitate de infractor, refuză să stea la colţ de stradă cu mâna întinsă. La umbra ficusului uriaş, mâncau pepene, beau bere şi se înjurau ca la uşa cortului. Din când în când încercau, în stil propriu, o abordare a fetelor ce se încumetau să taie parcul printre ei. “Un cavaler pentru fata, un pepene de la băiatu care poa să-ţi facă patu…”. Dar eşecurile lamentabile îi aduceau rapid cu picioarele pe pământ. Spaniol. “Bă, suntem sub nivelul mării. Ne-au făcut ăştia în sânge cu pauzele lor. Ba sărbători, ba pauze de masă, ba mai ştiu io ce… Nici nu ştii când să mai ieşi pe treabă… Să cad la necaz dacă nu e pustiu… A dat cu praf de mers şi s-au risipit toţi guşterii. Am trei luni aicea şi n-am făcut un ban. M-am mai scos din foame cu o brânză topită, cu un cico de la Mercadona (n.r. – magazine alimentare). Ce piesă am fost, ce lovele făceam din furăciuni şi ce panaramă am ajuns”, îşi scuipă vorbele Argentin, în timp ce zeama de pepene i se prelinge de pe bărbie, pe gât, în jos. “Nu te mai plânge, fraierică. Luăm plaja la picior şi tot plecăm cu o cremă de soare, cu un ochelar, cu un sutien… Îl producem pe trei euro, mai ciugulim o bere şi asta e Spania”, îşi dojeneşte Mutu tovarăşul, pe care berea l-a cam turtit

Urmărește-ne pe Google News