Veteranul competiţiei de la Pro TV pare a fi anul acesta un ieşean în vârstă de 82 de ani. Cu o privire de copil, care tocmai a descoperit un magazin de jucării, Aurel Holer a stat câteva ore bune înconjurat de colegii de la Fanfara din Cozmeşti ca să fie sigur că au fost înscrişi şi că pot participa la concurs.
”Ei, pentru noi e mare lucru să ajungem să ne vadă o ţară întreagă. Sigur că vom ajunge în finală, suntem buni şi avem experienţă de ani de zile”, ne-a mărturisit bătrânul.
La extrema cealaltă este o fetiţă de numai 3 anişori venită alături de familie. Antonia se pregăteşte să cânte alaturi de fratele ei, George, mai mare decât ea cu 6 ani. Cei doi vor face o parodie după piesa Cleopatrei. ”Vor începe altfel piesa, «George, te aştept după portiţă». Restul vedeţi la televizor”, ne-a spus cu o voce misterioasă, mama copiilor.
Destul de dezamăgiţi au plecat acasă patru dansatori. Narcisa, Bogdan, Andreea şi Cosmin au venit îmbrăcaţi şi pregătiţi pentru competiţie, numai că au aflat că azi doar se pot înscrie, demonstraţia de forţă fiind programată în zilele următoare. ”Nu putem să venim în ziua stabilită de ei, avem alt concurs la care trebuie să mergem. Poate alta dată”, a spus instructorul de dans.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro