Documentul după care se face dovada vechimii este carnetul de muncă. Dar condiţia este ca acesta să aibă înscrise toate perioadele de activitate realizate înainte de 1 aprilie 2001. Dacă unele perioade nu sunt trecute, ai nevoie de adeverinţe doveditoare. Potrivit legii, orice instituţie trebuie să păstreze statele de plată timp de 50 de ani. Practic, firmele care şi-au încetat activitatea sunt obligate să predea, pe bază de contract, operatorilor economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice, toate documentele privind stagiile de cotizare în sistemul unitar de pensii publice. De asemenea, Legea nr. 16/1996 prevede obligaţia notificării de către lichidatori a Arhivelor Naţionale sau, după caz, a serviciilor/birourilor judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti, despre deschiderea procedurii de insolvenţă a unui angajator, furnizând toate datele de identificare ale acestuia.
Firmele private care deţin arhive
Pe website-ul Arhivelor Naţionale ale României, www.arhivelenationale.ro, vei găsi o secţiune denumită Registrul operatorilor economici autorizaţi prestatori de servicii arhivistice. Ea este updatată continuu cu firmele din ţară (denumire, adresă, telefon) deţinătoare de arhive. Iată cum procedezi dacă ai nevoie de aceste servicii. De exemplu, Valentin Macarie, din Tismana, Gorj, a fost angajatul unei firme de pază la Termocentrală şi are nevoie de o adeverinţă pentru perioada lucrată acolo. Primul pas este să sune la Direcţia Judeţeană Gorj a Arhivelor Naţionale. Tot pe site-ul Arhivelor Naţionale există o secţiune cu Direcţiile Judeţene. Acolo va primi toate informaţii despre firma care deţine arhivele căutate. Aceste servicii sunt oferite contra cost, valoarea lor fiind stabilită de Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă (UNPI).
Amenzi de până la 25.000 de lei
Un alt exemplu: Claudia Niţă, din Bucureşti, a lucrat la URBIS. A aflat că arhiva s-a mutat în Militari, în Şos. Soarelui. Deşi arhiva există, a tot fost amânată de către cei care o deţin. Or, potrivit Legii nr. 16/1996 (art 37, alin.1), aceasta constituie contravenţie care se constată de către reprezentanţii Arhivei Naţionale, la sesizarea celui în cauză, şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 de lei la 25.000 de lei.
Dacă o arhivă e de negăsit?
Dar este posibil să nu se găsească o anumită arhivă. E normal, pentru că firmele private deţinătoare de arhive au început să funcţioneze abia din anul 2013. De la Arhivele Naţionale, doamna Elena Cîrjan ne-a informat că “există în prezent cereri în derulare pentru autorizarea acestor operatori, iar până la această dată, din cei 345 de operatori economici prestatori de servicii autorizaţi (304 în 2014 şi 41 în 2015), 69 au fost autorizaţi pentru păstrarea şi conservarea documentelor”. Operaţiunea continuă.
Cum se dovedeşte sporul de vechime
Pentru sporul de vechime, există două situaţii: a) Pentru perioada dinainte de 1 aprilie 1992, se calculează automat şi nu este necesară dovedirea lui cu acte (conform Legii nr. 263 din 2010- art.165); b) După această dată, dacă sporul nu este înregistrat în cartea de muncă, el trebuie dovedit cu adeverinţe, eliberate conform prevederilor legale.