1. Ciocolata ROM
Lansat în 1964, batonul de ciocolată a rămas neschimbat, atât în ceea ce priveşte reţeta, cât şi ambalajul inconfundabil cu tricolorul României. Dacă înainte de 1989 era singura “fericire” dulce existentă pe piaţă, marca a rămas ulterior în centrul atenţiei şi prin campaniile de promovare, şi prin sloganul “Senzaţii tari româneşti”.
“Ciocolata Rom e cel mai tare desert!”, ne-a precizat Veronica, un fan înrăit al acestui produs.
2.Cosmeticele Farmec
Istoria companiei Farmec începe în anul 1943, într-un mic laborator din Cluj, iar în 1965 se produce pentru prima dată laptele demachiant Doina. În 1995, firma e privatizată cu capital 100% românesc. A urmat lansarea mărcilor Gerovital şi AslaVital şi investiţii masive în cercetare şi în retehnologizare. Rezultatul e remarcabil: în zilele noastre, mii de bunicuţe folosesc, cot la cot cu nepoatele lor, produsele Farmec.
3. Eugenia
Un uriaş simbol al “epocii de aur” e Eugenia, alimentul care a potolit românilor foamea timp de câteva decenii. Fabrica Dobrogea din Constanţa deţine licenţa produsului din 1997.
4. Dero
Începând cu 1966, Dero a devenit detergentul numărul unu al gospodinelor din România. Nu degeaba denumirea acestuia a devenit substantiv comun. Statisticile arată că, în fiecare secundă, un român cumpără un pachet din acest produs.
5. CEC
Casa de Economii şi Consemnaţiuni e continuatoarea primei instituţii de credit public din România, înfiinţată în 1864. În 1996, CEC devine societate bancară pe acţiuni, statul român fiind acţionar unic, iar anul trecut a ajuns să ocupe locul 7, după active, în topul instituţiilor de profil din România.
6. Murfatlar
Vinul Murfatlar, nelipsit de pe mesele românilor înainte de 1989, continuă să fie un produs de succes chiar şi acum, când are o concurenţă foarte mare. Întreprinderea de Stat Murfatlar a fost înfiinţată în 1955 şi a ajuns rapid liderul producătorilor de vin din România.
7. Napolact
În urmă cu trei ani, Napolact şi-a scos la rampă istoria de 100 de ani, sub sloganul “Ca odinioară”. S-a umblat la designul ambalajelor şi la denumirea produselor, însă fabricantul se laudă că niciodată gustul original şi natural nu vor avea de suferit.
8. Carpaţi
Chiar dacă nu prea le mai zărim prin vitrinele magazinelor, ţigările Carpaţi încă se mai produc! Acum cinci ani şi-au schimbat reţeta, pentru a se alinia cerinţelor europene în ceea ce priveşte calitatea tutunului, s-a umblat puţin la ambalaj şi la preţ, ajungându-se azi ca un pachet să se vândă cu 4-5 lei.
9. Arădeanca
Păpuşile Arădeanca au făcut furori în rândul fetiţelor, pe timpul lui Ceauşescu. Fabrica deschisă la Arad în 1959 produce în continuare jucării pe bandă rulantă. Semn că vor să ţină pasul cu vremurile, acum doi ani, proprietarii firmei au bătut palma cu Oana Zăvoranu pentru producerea unei păpuşi realizate după chipul şi asemănarea vedetei (foto).
10. Dacia
La 43 de ani de la lansare, Dacia rămâne una din cele mai cunoscute mărci sută la sută româneşti. Primul autoturism purtând această marcă, Dacia 1100, a fost fabricat în 1966.
Citiţi mâine povestea primei trupe de manelişti din România