Este isterie pe Facebook
Sabina Elena şi-a spus oful pe contul ei de Facebook şi în scurt timp s-a declanşat o adevărată isterie, pe reţeaua de socializare fiind create mai multe pagini, fie de susţinere, fie împotriva ei. Mai mult, ieri, în Covasna şi în mai multe oraşe din ţară, sute de tineri români au organizat marşuri de solidaritate. La Galaţi, studenţii au defilat prin oraş, fetele cu bentiţe pe cap, iar băieţii cu banderole tricolore, până în faţa Prefecturii, unde au depus o scrisoare de susţinere. “Suntem aici ca să ne arătăm solidaritatea faţă de Sabina. Nu este normal ca în România să nu poţi purta un însemn naţional, iar acţiunile îndreptate împotriva ei nu sunt corecte”, spunea Petruţa Meraru, una dintre studentele care au participat la acţiune.
Nu va fi sancţionată
Deşi au existat voci din interiorul şcolii care au susţinut că eleva de 15 ani ar putea fi sancţionată pentru gestul ei, ce ar putea fi interpretat ca unul instigator, conducerea instituţiei de învăţământ a decis să nu o pedepsească. “Considerăm că în această situaţie nu este cazul să aplicăm nici un fel de sancţiuni, pentru că dorinţa noastră este aceea de a aplana orice fel de conflict”, a anunţat conducerea. Pe de altă parte, poliţia încearcă să-i identifice pe cei care i-au adresat fetei ameninţări cu moartea.
A călcat în picioare o coroană cu steagul Ungariei
Mitingul din Cluj-Napoca de susţinere a Sabinei a degenerat aseară până la un gest extremist din partea unui participant. Potrivit stiridecluj.ro., acesta a luat o coroană cu însemnele steagului Ungariei (foto), depusă de maghiari în 15 martie, la statuia lui Matei Corvin, şi a călcat- o în picioare. La protestul din Piaţa Unirii au participat peste 100 de persoane, atât membri ai galeriei “U ” Cluj, reprezentanţi ai organizaţiei Noua Dreaptă, cei ai PRM, dar şi simpli clujeni.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro