Pe Ciutura îl vindecă handbalul. E singura explicaţie pentru care uriaşul de 1,90 metri şi 100 kg continuă să fie pe teren. În urmă cu patru luni, pe 10 iunie, noua achiziţie a constănţenilor a trăit o tragedie: şi-a pierdut fiul cel mic, Stefan (9 ani). Puştiul se juca liniştit, cu prietenii de la şcoala din Leon (Spania), acolo unde s-a stabilit familia şi unde a evoluat sârbul înainte de HCM. Alţi copii mai mari, cărora cei mici nu le eliberau terenul din parcul Eras de Renueva, au aruncat cu pietre în direcţia grupului de ţânci. Un bolovan l-a lovit în cap pe Stefan! Profesorul de sport a sunat la Ambulanţă, însă doctorii nu l-au mai putut salva! Mogâldeaţa a murit în braţele mamei. Poliţia a declanşat o anchetă, dar vinovatul nu a fost prins.
«Continuă pentru celălalt fiu al său»
În ciuda sentimentelor de disperare, susţinut de puternica Maria, nevasta sa, şi de fratele Davor, handbalist la Valladollid, Dalibor nu a căzut. “Trebuie să rămânem puternici. Joacă pentru Stefan mai departe! Să avem grijă de băiatul nostru mai mare, David (n.r. – 11 ani)!”, a zis Maria. Dalibor a păstrat într-o urnă cenuşa fiului său, a plâns, a zăcut o vreme, cu privirea nicăieri, apoi a continuat să joace. Argint european în acest an, coordonatorul de joc a mers la Olimpiadă cu Serbia. Două lucruri nu a mai putut să facă: să rămână în Spania, în blestematul, pentru el, Leon, şi să mai râdă. A ales un contract în România, unde încântă fără să zâmbească.
Antrenor secund la HCM, Alexandru Buligan l-a descris pe Ciutura ca fiind un luptător. “Am aflat de drama aceasta încă de atunci. Se afla cu echipa olimpică a Serbiei. A avut tăria de caracter să depăşească acel moment extrem de dificil. Alţii probabil că ar fi luat o pauză. El n-a făcut-o. A continuat să joace handbal”, a comentat fostul portar.
foto: Gazeta Sporturilor

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI