Atacat ieri de trei indivizi inarmati cu pistoale si cutite, Ilie Dumitrescu spune ca in spatele acestora se afla Horia C. Opran, personaj care inchiriase doua imobile de la fostul fotbalist. Suparat ca fusese deconectat de la reteaua de utilitati, acesta si-ar fi trimis oamenii peste Dumitrescu, sa-l ‘convinga’ sa achite restantele financiare.


Deranjat de amenintarile repetate venite zilele trecute din partea unor persoane carora le-a inchiriat mai multe spatii comerciale, Ilie Dumitrescu a pus mana pe telefon si a chemat politia. Doi subofiteri de la Sectia 10 s-au deplasat, ieri, la pranz la galeria de antichitati din strada Blanari, din Capitala, proprietatea fostului fotbalist pentru a vedea cum stau lucrurile. In timp ce oamenii legii se aflau impreuna cu fosta mare glorie intr-un birou al galeriei, peste ei au navalit trei indivizi nervosi, inarmati cu un cutit si un pistol, veniti sa-i ceara socoteala lui Dumitrescu pentru ca le-a intrerupt apa si lumina la spatiile pe care le folosesc contra cost.

Un individ a fost prins

A urmat un moment de uluiala al indivizilor care, dupa ce au realizat ca la atacul lor sunt martori oculari doi oameni ai legii, au rupt-o la fuga. Unul dintre ei a fost prins  si urmeaza sa dea socoteala pentru atacul si amenintarile care l-au vizat pe Ilie Dumitrescu.


„L-au taiat pe fratele meu”


Libertatea: Ce s-a intamplat, Ilie?
Ilie Dumitrescu:
Ce sa se intample? Am fost atacat in stil mafiot de trimisii unui om care nu are lege, care este obisnuit sa lucreze in acest stil marsav.

De unde a pornit totul?
Baietasii astia nu au venit peste mine de capul lor, au fost trimisi de numitul Horia C. Opran. Eu aveam cateva imobile inchiriate de el (n.r. 16.000 de euro pe luna/casa), dar el nu a respectat deloc termenii intelegerii, acumuland datorii peste tot. Il actionasem oricum in instanta, dar, din pacate, in patru  luni s-au strans 150 de milioane de lei datorie la utilitati, asa ca Electrica si restul voiau sa recupereze banii de la mine, care eram titularul contractului. Normal, le-am explicat ca nu am nici o vina, asa ca au deconectat casa de la retea.

Cum s-au derulat evenimentele?
Baietasii astia, trimisi de Horia C. Opran, ma mai vizitasera si sambata la galerie, dar nu eram acolo. Avertizat de insistenta lor, sunasem din vreme la Politie, la Sectia 10, care si-a trimis oamenii imediat. In timp ce expuneam problema politistilor, cei trei infractori au intrat peste noi si a inceput scandalul. Aveau pistoale si cutite, ca-n Vestul salbatic! Au agresat pe cine au putut, iar pe fratele meu chiar au apucat sa-l taie, ranindu-l la degetul mic de la o mana! Pe unul l-au retinut, ceilalti doi au fugit.

Ce urmeaza?
Pe 14 februarie am infatisare la tribunal cu cel care a trimis oamenii astia peste mine, asa ca nu-mi fac probleme. Las Justitia sa-si faca treaba. Am muncit pentru tot si nu permit, intr-o tara libera, ca un individ ca Opran, care lucreaza in stil mafiot, sa ma intimideze in acest mod marsav!


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI