De Ziua Unirii Principatelor Române, gălăţenii au putut vedea militari îmbrăcaţi ca pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
“Ostaşii” au fost colaboratori ai Muzeului de Istorie din oraş, cărora nu le-a lipsit nici copilul de trupă. Voluntarii s-au alăturat militarilor adevăraţi ai Garnizoanei Galaţi în zona statuii lui Al. I. Cuza.
Antonescu, huiduit la Iaşi
Cele mai de amploare manifestări au avut loc însă la Iaşi, acolo unde ar fi trebuit să fie prezenţi cei mai înalţi demnitari ai ţării. Nu a venit, în schimb, decât Crin Antonescu, care a asistat la paradă, dar nu a dat “mână cu mână” în Hora Unirii.
În capitala Moldovei au ajuns şi în jur de 30 de oameni din mişcarea de rezistenţă de la Pungeşti, care au scandat împotriva lui Crin Antonescu şi a altor guvernanţi.
Depuneri de coroane la Academia de Poliţie
Împlinirea a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române a fost marcată şi la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” din Capitală. Ca omagiu adus patronului spiritual al unităţii de învăţământ, ieri dimineaţă au fost depuse, la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, 14 coroane de flori purtate pe braţe de viitorii poliţişti, dar şi de membrii Gărzii de Onoare.
La ceremonie a participat întreaga conducere a Academiei de Poliţie, dar şi reprezentanţi ai Internelor, Prefecturii, Primăriei, IGP-ului, Pompierilor sau DIPI-ului. Ceremonialul a fost deschis cu intonarea imnului de stat de către fanfara Jandarmeriei, urmat de salutul pe care generalul de brigadă prof. univ. dr. Mihai Bădescu l-a dat unităţii pe care o conduce.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro