Premierul Tariceanu a zburat ieri la Bruxelles, sa incerce sa previna un ton negativ al Raportului de peste doua saptamani, la gunoirea caruia au contribuit cu sarg sicofantii damboviteni, parand de zor la Inalta Poarta catastrofa in care, fara ultraperformantii ministri pedisti, ar fi ajuns tara. Imagine mincinoasa, contrazisa de o economie care functioneaza, din fericire, dincolo de mizeria politica. Tariceanu a avut ieri si avantajul de a discuta cu Barroso dupa ce Parlamentul i-a dat un tub de oxigen si l-a mentinut in functie, semn ca indemnurile UE de a curma odata criza politica s-au auzit, totusi, la Bucuresti. Unde, barem pentru o perioada, cu aceeasi sustinere incerta sau conditionata, din partea PSD si PC, mai ales, Guvernul va putea lucra.
Daca va fi lasat sa lucreze. Or, respingerea motiunii a fost incasata ca un blam si de catre Cotroceni, si de catre PD-PLD. Dar daca, mult mai versat, Traian Basescu s-a abtinut de asta- data de la comentarii vehemente la adresa partidelor si a parlamentarilor care nu i-au dat orbeste satisfactie in rafuiala sa cu Tariceanu,
la cateva secunde dupa anuntarea rezultatului, imperturbabilul domn Boc, in loc sa fi declarat ca regulile democratiei se respecta si cand nu-ti convin, si-a anuntat nici mai mult, nici mai putin decat victoria! Sarind peste cei vreo doua sute de parlamentari din partide care oricum anuntasera ca motiunea-i o prostie si plecasera din sala, Emil Boc a interpretat votul cu aceeasi lejeritate cu care valseaza prin Constitutie si a apreciat ca 115/112 ii confirma demersul. Ca atare, a trambitat in patru zari ca Tariceanu II n-are alta solutie decat sa demisioneze imediat. Am o intrebare: cat timp il mai lasa mentorul sau sa cucurigeasca, facandu-se de ras?