Niciodată nu ştii, atunci când porneşti pe un drum necunoscut, ce te poate aştepta pe parcursul lui. La fel e şi într-o campanie dedicată copiilor bolnavi. Acum trei ani porneam în această “călătorie” umană având mai degrabă speranţe, dar nu şi certitudini. Nu ştiam cum va fi, cât va fi sau ce vom găsi pe drumul acesta.
Treptat, am aflat tot mai multe. Am aflat dureri, maladii, speranţe, lacrimi, deznădejdi, bucurii, suprinderi, resemnări, lupte aprige. Am aflat suflete. De copii aflaţi sub “zodia” unui destin nedrept. De părinţi uneori “striviţi” de greutatea “aripii negre” a unor maladii ce le cotropiseră tocmai propriul copil. Sau animaţi, în ciuda durerii, de dorinţa de a lupta, de a face chiar şi imposibilul pentru existenţa celor pe care îi aduseseră pe lume.
Dar am aflat şi suflete incredibile de oameni generoşi care au reacţionat cu o profundă solidaritate şi compasiune umană, aflând din campania noastră despre dramele altor semeni. Doar astfel am putut exista şi noi, dar s-a putut şi oferi, adesea, şansa unui nou început pentru aceşti copii. Doar astfel o fetiţă ca Daria Ţună poate, chiar şi la ora aceasta, să lupte, cu multe şanse de reuşită, împotriva unui cancer osos teribil. Sau ca micuţa Alexia Sava, suferindă de cancer renal complicat apoi de o tumoră la ficat, să poată continua şedinţele de radioterapie din Turcia.
Ori ca Luca Oprea şi părinţii lui să poată avea, de-acum, siguranţa că vor beneficia de sumele de bani necesare care să îi ajungă micuţului născut fără picioruşe şi fără una dintre mâini, pentru proteze şi schimbarea lor periodică, mulţi, mulţi ani de acum încolo. Sau ca suflete şi trupuri de copii chinuiţi cândva de diagnostice dure, ca Isabel Codrea, Cosmina Vancea, Ştefănuţ Apostol şi încă mulţi alţii, să-şi regăsească zâmbetul, copilăria şi însăşi şansa existenţei unui viitor.
Dar nimic n-ar fi fost posibil fără voi, oamenii care ne-aţi fost şi ne sunteţi aproape în lupta aceasta pentru schimbarea destinului unor copii, în alinarea sau chiar înfrângerea unor boli al căror nume ne provoacă mereu fiori. Sufletelor voastre le mulţumim! Noi, şi mai ales copiii, alături de părinţii lor, ale căror destine le-aţi putut schimba în bine! Şi sperăm să ne fiţi în continuare aproape în această “cruciadă” pornită în numele Vieţii! De aceea, cine vrea să sprijine această campanie, prin care multor copii li s-a oferit a doua şansă la viaţă, poate dona 2 euro prin SMS, la numărul 8828!