Cum se achită taxele pentru case

Impozitul pentru locuinţele pe pământ se va plăti în funcţie de tipul clădirii (ex: anexă sau corp principal) şi va depinde de mai multe elemente, precum materialul folosit la construcţia pereţilor, a cadrelor, şi a pardoselilor, dar va conta şi dacă materialele folosite la ridicarea imobilului au fost sau nu tratate chimic.

Ai locuinţe mai multe, dai în plus

Prevederea potrivit căreia românii care au mai multe proprietăţi vor plăti mai mulţi bani autorităţilor locale pentru impozite rămâne neschimbată. Astfel, pentru a doua locuinţă, în afară de cea de domiciliu, aceştia vor da cu 65% mai mult decât pentru prima, la a treia vor scoate din buzunare cu 150% mai mult, iar pentru a patra şi următoarele vor plăti 300%. În plus, casele moştenite, care până acum nu erau tratate fiscal ca o a doua locuinţă, vor fi reconsiderate şi incluse în taxarea pentru proprietăţi multiple.

Prea săraci ca să mâncăm

După ce îşi vor plăti impozitele mărite de guvernanţi, românii mai trebuie să şi mănânce. Altă belea! Alimentele de bază, precum laptele, ouăle, carnea, uleiul sau brânzeturile, s-au scumpit cu cel puţin 10%. În pieţe, situaţia e şi mai dramatică. Din cauza secetei, preţul legumelor şi fructelor s-a dublat în doar o lună. Gospodinele se gândesc cu nostalgie la anii în care umpleau cămările cu murături cât mai diversificate. “Acum, ne mulţumim şi cu un borcănel, ce să facem? Noi fim sănătoşi”, susţin acestea. Sănătate pe care ne-o plătim scump. România se află pe ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte sprijinul pe care statul îl acordă pacienţilor care au nevoie de medicamente costisitoare. Românii sunt forţaţi să acopere 40% din preţul acestora.

ICE Dunărea – fabrica de valută a lui Ceaușescu și a primilor milionari cu legături în Securitate. Cine a învârtit miliardele de dolari din conturile firmei
Recomandări
ICE Dunărea – fabrica de valută a lui Ceaușescu și a primilor milionari cu legături în Securitate. Cine a învârtit miliardele de dolari din conturile firmei

Câştigi peste 2.000 de lei, poţi plăti dublu căldura

Primarul Capitalei Sorin Oprescu a declarat, ieri, în comisia de industrii din Camera Deputaţilor, că vrea să le impună bucureştenilor care câştigă mai mult de 2.000- 2.500 de lei pe membru de familie să plătească gigacaloria la preţ nesubvenţionat. Asta ar însemna ca în loc de 170 de lei, cât sunt taxaţi în prezent pentru fiecare gigacalorie consumată pentru apa caldă şi încălzire, să plătească 328 de lei. Edilul vrea să-şi pună în aplicare ideea chiar din această iarnă şi pentru asta a cerut de la ANAF o listă cu veniturile bucureştenilor.

Ce spun românii plătitori de taxe

  • Andreea Caitas, specialist Relaţii Publice: “Cine a zis că dacă se schimbă guvernele stagnează impozitele?! Iată dovada că lucrurile nu stau deloc aşa: cresc iar aceste taxe! Românii cu venituri medii şi mici vor ajunge să muncească numai pentru plata impozitelor la stat”.
  • Daniel Ormuz, jurnalist: “Când toate merg prost, statul ne ajută să ne afundăm mai rău! După ce s-au scumpit toate, bine că ne mai cresc şi impozitele! Nu mai e de trăit aici! Prietena mea a plecat din ţară, sigur o voi urma şi eu!”.
  • Cristina Chiriţă, 34 de ani, secretară: “Domnii aştia de la guvernare, care votează cât ai clipi cum să ne mai ia din bani, se gândesc că avem copii de crescut, rate de plătit şi salarii mizere? M-am săturat de promisiuni deşarte ca apoi să ne jecmănească pe faţă”.
  • Cristina Buciu, 26 de ani, economist: “Sper că nu se va întâmpla aşa ceva, pentru că ajung la sapă de lemn. Rate, taxe, impozite! De fapt, dacă mă gândesc mai bine, nu mai plătesc nimic! Să ia ei tot, poate se satură!”.
  • Constantin Mitrea, 55 de ani: “O să ajungem ca pe vremuri, când se punea bir şi pe fumul scos pe coşul casei. Toate cresc, mai puţin salariile şi pensiile. La noi, cei amărâţi, nu se gândeşte nici un guvernant. Nu ştiu cum ne vom descurca, dar mergem înainte…”
  • Ţinucă Nicolae 76 de ani : “Nu ştiu ce să spun despre această decizie… Sunt pensionar şi nu sunt de acord, dar nu am ce face. Noi abia putem să ne descurcăm cu cheltuielile zilnice. Să fi luat mai mult de la bogaţi!”.

Un avion de pasageri s-a prăbușit în Coreea de Sud. 179 de oameni au murit, sunt 2 supraviețuitori
Recomandări
Un avion de pasageri s-a prăbușit în Coreea de Sud. 179 de oameni au murit, sunt 2 supraviețuitori

Mirii ar putea scăpa de taxa pentru căsătorie

Cei care vor să îşi unească destinele ar putea scăpa de taxa pe care o percep primăriile pentru oficializarea unei căsătorii, dacă aleşii neamului vor vota legea depusă de social-democratul Andrei Sava, care speră ca în acest fel să crească natalitatea în România.Vom plăti impozite mai mari din 2013
În prezent, taxele încasate de primării pentru o căsătorie sunt cuprinse între 10 şi 200 de lei, în funcţie de cât au dorit consilierii locali să le perceapă celor care vor să îşi întemeieze o familie. “Sunt foarte mulţi tineri care vor să se căsătorească legal, dar nu au bani pentru a da acea taxă de căsătorie la primării, şi atunci decid să trăiască în concubinaj. Cred că nu e o pierdere extraordinară pentru bugetul unei primării dacă persoanele care vor să îşi unească destinele nu vor mai achita acei bani. În acest fel îi vom încuraja pe tineri să se căsătorească, să îşi întemeieze o familie şi să aibă copii”, ne-a spus deputatul PSD.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI