Comisarul-şef şef Alexandru Popa, acum adjunct al Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, a îmbrăcat, uniforma ”Internelor”, dintr-o întâmplare se poate spune, acum mai bine de trei decenii. S-a îndrăgostit, la prima vedere, de uniformele unor miliţieni aflaţi în control la căminul unde stătea. ”Eram lăcătuş mecanic la Uzinele 23 August şi stăteam într-un cămin de nefamilişti. Într-o noapte, pe la ora trei, a venit o patrulă de miliţie să verifice buletinele. Subofiţerii erau ca scoşi din cutie, ştoc, cum se spune. Atunci m-am decis! Pe lângă asta, întotdeauna am avut un spirit de dreptate! Peste cîteva zile, m-am dus la Circa 10, la Cadre, cum era pe vremea aia. M-au pus să mă descalţ şi să mă aliniez lângă tocul uşii. Am fost cam nedumerit, dar m-am lămurit repede. Am corespuns la înălţime, era probă eliminatorie, trebuia să ai minim 1,75. Dosarul fiind în regulă, bacalaureat, vechime-n muncă, m-au recrutat pentru şcoala militară de la Câmpina, pe care am terminat-o în 1983”, îşi aminteşte ofiţerul de momentul care l-a convins să îmbrace uniforma albastră cu petliţe roşii a Miliţiei.
Miliţienii ştiau că posibilitatea ca trenurile ticsite cu mobilă, covoare, băuturi şi alimente să fie atacate de bandiţi era foarte mare şi de aceea se pregăteau în cele mai mici detalii fiecare transport. „În august 1983, proaspăt sergent-major, m-am prezentat la Biroul de Transport Triaj din Bucureşti. Şase luni am fost şef de patrulă. Însoţeam trenurile de marfă împreună cu doi militari în termen, de la trupele de securitate-miliţie, înarmaţi cu pistoale-mitralieră. Lipseam cu zilele de-acasă. Mergeam până la Adjud, Galaţi, Constanţa, Craiova. Iarna, trenurile rămâneau blocate-n zăpadă. Mă uitam cum ninge şi mă gândeam c-ajung la primăvară acasă. Cît timp trenul se afla în mişcare, stăteam în locomotivă, la postul 2. La opriri, coboram şi asiguram securitatea garniturii, care avea 60-70 de vagoane. Nu am avut niciun incident. Dacă s-ar fi-ntâmplat să vină hoţii, ordinul era clar. Nu se supuneau somaţiilor legale, trăgeai în plin!. Hoţii lucrau individual sau în grupuri bine organizate, de câte 10-12 persoane. Unde staţiona trenul, în gări, triaje sau la semnale, veneau cu căruţele sau cu maşinile. Nu conta că e zi sau noapte. Câteodată, hoţii tăiau cu topoarele cablurile sistemului de semnalizare. Atunci trenul se oprea şi ei acţionau. Se fura ca-n codru! Îmi aduc aminte, era prin 1984, că am percheziţionat un grup de ceferişti, la domiciliile lor. Aşa mult furaseră, că puseseră pe foc haine, mobile şi altele, ca să-şi şteargă urmele. Tot cam pe-atunci, la Dârza, am stat la pândă o lună de zile, ca să-i prindem pe unii în flagrant. Era vară! Ne-au mâncat de vii ţânţarii, în boscheţii ăia! Ca să nu ne trădăm, când trecea cîte-un tren, ne-aruncam cu burta de pământ. Dacă ploua, eram plini de noroi din cap până-n picioare” povesteşte, uşor amuzat, comisarul-şef Popa, un experimentat poliţist.
În cariera sa, şeful de la ”Transporturi”, a avut parte şi de întâmplări pe care nu poate şi nici nu ar vrea să le uite. A fost atacat de infractorii care au vrut să-l taie cu un cuţit, dar a avut parte şi de situaţii uşor comice. Odată, pe când stătea ”pe coda” unor bişniţari, într-un tren polonez, s-a trezit cu un casetofon în braţe.” Un tânăr care alerga pe culoar mi-a pus un casetofon în braţe şi mi-a zis fără să se uite la mine:”Ascunde-l că mă urmăreşte miliţia”. Habar nu avea cu cine vorbeşte, eram îmbrăcat civil. Am luat cu grijă casetofonul şi l-am pus în toaletă. Când au venit colegii, surpriză!… m-am legitimat şi l-am ”umflat„ pe bişniţar. Altă dată, cuiul de la centură s-a agăţat de puloverul unei doamne care stătea pe culoar. Eram în patrulare. Am mers ceva cu firul după mine, până când femeia a strigat că rămâne fără pulover! Dă-i cu mii de scuze, cu săru mâna… Ce ruşine mi-a fost!… Ehei, cu amintirile mele din tinereţea de miliţian poţi scrie o carte!” conchide, cu nostalgie, comisarul-şef Popa, în timp ce de după fereastra biroului său, aflat la doi paşi de forfota gării, se aude glasul trenurilor care se aliniază, cuminţi, la peroane.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro