Sunteţi în drum spre mare? După ce treceţi de autostradă, nu faceţi dreapta, spre Cernavodă, încercaţi altă rută, la stânga, înspre localitatea Ion Corvin.

4112-176226-drum.jpg

Ajungeţi în Dobrogea de sud, un ţinut colinar, care nu numai prin peisaje, dar şi prin obiective turistice poate concura cu orice altă zonă a ţării. Să amintim doar Mănăstirea Dervent şi Peştera Sfântului Andrei, leagănului creştinismului românesc, şi ar fi de ajuns.

4112-176230-dervent.jpg
Mănăstirea Dervent oferă cazare, contra sumei de 10 lei de persoană, şi două mese pe zi – aşa cum mănâncă şi călugării

În incinta bisericii de la Mănăstirea Dervent, din sudul Dobrogei, există o cruce de piatră, făcătoare de minuni, care a crescut singură din pământ şi, se spune, continuă să crească în mod uluitor în fiecare an. Conform legendei, ea a apărut pe locul unde a fost martirizat un ucenic al Sfântului Andrei, apostolul lui Hristos, cel care i-a creştinat pe daci.

4112-176239-cruce.jpg
Crucea de piatră este protejată de o incintă de sticlă care are doar un orificiu, prin care credincioşii pot să o atingă

Se spune că obiectul din piatră e făcător de minuni

Ceea ce o face să crească, spune tradiţia populară, sunt lacrimile celor bolnavi care vin să se roage aici. Recent, piatra care creşte singură a fost acoperită cu o incintă din sticlă şi s-a lăsat doar un orificiu pentru a putea fi atinsă. Nu cu mulţi ani în urmă, a dispărut din ea o bucată.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Nimeni nu a putut să dea de urma hoţului. La şase luni de la dispariţia bucăţii de piatră, o persoană a lăsat la poarta mănăstirii o pungă în care se afla partea de cruce care lipsea şi un bilet. Acesta era scris chiar de hoţ, care spunea că furase bucata sperând că-i va aduce noroc, dar i-a adus numai necazuri.

4112-176229-pestera.jpg
În această peşteră a stat Sfântul Andrei

4112-176234-monumetu.jpgPlecând de la Dervent, spre Ion Corvin, la un moment dat veţi vedea un indicator, spre dreapta, care duce la Peştera Sfântului Andrei. Drumul este bun, colinele împădurite, superbe.

Sfântul Andrei a fost unul dintre apostolii lui Iisus, care a venit în Dobrogea pentru a-i creştina pe daci, pe la anul 50 d. Hr. El a stat în peştera care astăzi îi poartă numele.

Practic, aici este locul de unde a început creştinismul pe teritoriul României de astăzi. De la Dervent reveniţi pe drumul spre Constanţa. Mai mult ca sigur vă veţi opri la cetatea şi monumentul Tropaeum Traiani, de la Adamclisi.

Acestea au fost construite de împăratul roman Traian, după victoria pe care a repurtat-o împotriva dacilor în anul 102 d.Hr.

Fotografii: Sorin Golea

Citiţi mâine în Libertatea despre peşterile suspendate de la Dumbrăveni

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Știrileprotv.ro
Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Zodiile care vor da peste norocul vieții până pe 25 noiembrie. Bogăție și belșug le așteaptă
FANATIK.RO
Zodiile care vor da peste norocul vieții până pe 25 noiembrie. Bogăție și belșug le așteaptă
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cod galben de ninsori şi viscol în 5 județe, până luni dimineață. Zonele în care stratul de zăpadă va ajunge de 20 de centimetri - HARTĂ
Observatornews.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 5 județe, până luni dimineață. Zonele în care stratul de zăpadă va ajunge de 20 de centimetri - HARTĂ
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI